Grupul de publicitate Omnicom, din care fac parte, printre altele, reţelele BBDO, TBWA şi DDB, a înregistrat anul trecut o creştere cu 9,3% a profitului net în comparaţie cu 2005, ceea ce înseamnă circa 864 milioane de dolari.

Creşterea procentuală a profitului a depăşit cu puţin creşterea de 8,5% a veniturilor companiei, care au fost, potrivit Brandrepublic.com, de 11,38 miliarde de dolari în 2006, faţă de 10,48 miliarde de dolari în 2005. În anul 2006, veniturile pe plan internaţional ale companiei au crescut cu 9,8% (5,18 miliarde de dolari), iar veniturile din SUA au crescut cu 7,8% (6,19 miliarde de dolari).

'Anul 2006 a fost un an excelent pentru grup', a declarat preşedintele şi directorul executiv al grupului Omnicom,  John Wren. El a mai spus că, în timp ce companiile Omnicom din Europa au avut rezultate foarte bune în Germania şi Spania, companiile din Anglia şi Franţa nu au avut rezultate atât de bune.

John Wren a preconizat o creştere a investiţiilor clienţilor în comunicare datorită alegerilor care vor avea loc în SUA la sfârşitul anului 2008. 'De obicei, cu 18 luni înainte de alegeri este o perioadă foarte dinamică pentru agenţii', a spus preşedintele şi directorul executiv al grupului Omnicom.

Reţelele din grupul de publicitate Omnicom operează în disciplinele publicităţii (BBDO, TBWA, DDB), dar şi a serviciilor de media (OMD).

Sursa: NewsIn