OMS: În Europa se întrevede sfârșitul pandemiei de COVID-19
Publicat la 03.02.2022, 15:18:07
Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa, a declarat joi că, datorită imunizării puternice actuale şi a severităţii mai scăzute a variantei Omicron, continentul se află într-o situaţie de „încetare a focului”, care ar putea conduce la sfârşitul pandemiei de COVID-19, relatează AFP și Agerpres.
Odată cu sfârşitul iernii, „această perioadă de protecţie mai ridicată trebuie privită ca o 'încetare a focului' care ne-ar putea aduce o pace durabilă”, a declarat Hans Kluge în cadrul unei conferinţe de presă online.
Această situaţie poate continua doar dacă imunitatea este menţinută prin continuarea campaniilor de vaccinare şi monitorizarea noilor variante, a spus el, îndemnând autorităţile sanitare să protejeze populaţiile cele mai vulnerabile.
În cele 53 de state membre ale regiunii OMS Europa, dintre care unele sunt situate în Asia Centrală, numărul contaminărilor a crescut odată cu apariţia variantei Omicron care a devenit dominantă.
Aproape 12 milioane de noi cazuri au fost înregistrate săptămâna trecută, conform datelor OMS, cel mai mare număr de la debutul pandemiei, în urmă cu doi ani.
Declarațiile lui Hans Kluge vin în contextul în care tot mai multe țări europene au anunțat eliminarea restricțiilor sau renunțarea la marea majoritate a lor.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Motorina va rămâne scumpă în 2027 datorită deficitului global de rafinare
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
