Omul care a sprijinit-o enorm pe Simona Halep a murit infectat de coronavirus
Publicat la 01.12.2020, 15:07:06

Internat de urgență, starea sa de sănătate s-a agravat brusc, astăzi dimineață, iar doctorii nu au mai putut face nimic.
Corneliu Idu, ce a murit la 70 de ani, a fost unul dintre cei mai bogați oameni din Constanța, cu afaceri în transport naval și activități în zona portuară a orașului. Deține și Tenis Club Idu, baza de tenisdin stațiunea Mamaia unde au avut loc mai multe competiții, chiar și internaționale. Arena sa a găzduit meciul de Fed Cup dintre România și Marea Britanie (2017).
”Am investit aici 5 milioane de euro și, anual, cheltuielile sunt de 300.000 de euro. Dar merită investiția, pentru acești copii minunați”, spunea, în urmă cu ceva vreme Corneliu Idu al cărui nume, în urmă cu trei ani, era inclus în Topul Forbes al celor mai bogați români, cu o avere de 130 milioane de euro. Anul trecut, Corneliu Idu a inaugurat cel mai modern şi cel mai mare siloz de la Marea Neagră şi Marea Mediterană, situat chiar în portul Constanţa, investiţia ridicându-se la 50 de milioane de euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Țările în care oamenii divorțează cel mai mult. Cum ajunge divorțul să coste economia și locul României în top

People
Horoscop bani și carieră 5 octombrie 2026. Inițiativa trebuie susținută de alegeri bine calculate

People
Horoscop bani și carieră 4 octombrie 2026. O zi în care răgazul poate ajuta la alegerea următorului pas

People
Ethan Hawke, mândru de mama lui româncă de adopție. Strângere de fonduri la New York pentru copiii români, alături de un mare actor de la Hollywood

People
