money.ro
Actualitatemoney.ro

Omul care transforma ideea ta in profit

Publicat la 15.06.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Omul care transforma ideea ta in profit

Aceasta este pe scurt povestea lui Adrian Mihaltianu si a experientei lui cu un business angel- Radu Georgescu. Ce este acela un business-angel? Nu este o porecla, nu este o meserie, un hobby, nu este nici voluntariat si nici actiune caritabila. Este un mecanism de finantare care nu implica institutii ci persoane. Oameni care au facut bani, dintr-o afacere proprie si care cauta oportunitati de investitii mai putin conventionale. Poate fi chiar si vecinul de bloc care a castigat bani la loto, insa deocamdata, in rindul acestora intra deocamdata antreprenori de succes.

Principiul dupa care functioneaza acest mecanism de finantare este urmatorul: candidatul vine cu ideea si cu forta de munca, ingerul cu bani. Desi pare simplu, “comunitatea” de Business Angels din Romania este destul de redusa numeric: e vorba de maximum 10-15 persoane, care investesc bani castigati din propriile afaceri. Numarul altor programe coerente este si mai limitat: doua-trei site-uri si o emisiune TV, Arena Leilor, care, de altfel, a contribuit la cresterea interesului pentru acest gen de finantare. “Cind vine vorba de business angel, in Romania sunt cateva probleme, din punctul meu de vedere. Pe de o parte este vorba de lipsa de intelegere asupra fenomenului de business. Lumea considera businessul ca avand o conotatie peiorativa si din aceasta cauza, tinerii cresc, invata si capata un sentiment atotcuprinzator ca a face business este rau. De aceea, dorinta de a face antreprenoriat lipseste sau este foarte scazuta”, spune Radu Georgescu, fondatorul Gecad, cunoscut si datorita deschiderii sale de a investi in afaceri mici.

O alta problema majora, continua Georgescu, este lipsa de cunostinte: tinerii nu stiu cum sa faca un business plan, nu stiu cum sa convinga un investitor sa le dea bani. “Probleme exista si de partea investitorilor, iar cea mai importanta este lipsa de incredere ca un tanar cu o idee o poate pune in practica, poate face bani din ea. De unde vine aceasta lipsa de incredere? Pe de o parte dintr-o lipsa a culturii de business, pe de alta parte din cauza unor precedente”, spune Georgescu. Acesta recunoaste insa ca nu este usor sa fii candidat. “Daca ar fi sa incep acum o afacere, cu cunostintele pe care le aveam acum 15 ani, in mod sigur nu as reusi sa conving un business angel ca merita sa investeasca in afacerea mea”, spune acesta.

Radu Georgescu nu se considera un business angel activ, pentru ca nu are alocat un fond special din care sa finanteze idei noi de afaceri. Nu refuza insa aceasta titulatura, pentru ca, spune el, isi “doneaza” un buget de timp unor potentiali antreprenori, cu care discuta, carora le preda lectii plecind de la propriile experiente. “In masura in care cineva reuseste sa ma convinga ca proiectul sau merita banii, ii primeste”, explica Georgescu. De-a lungul ultimilor ani, a fost convins de cateva ori si a finantat afaceri precum Skills Smart, companie de training, sau afaceri online precum drive-test.ro sau blogzonner.com. Fondatorul Gecad admite ca a avut si esecuri. Ce trebuie sa stie candidatii? Ca sansele de finantare cresc pe masura ce propunerea depaseste stadiul de idee. “Candidatul trebuie sa fie pregatit sa raspunda tuturor intrebarilor pe care i le va adresa business angelul, legat de piata, de competitori, despre incercari similare, despre esecuri in aceasta piata si invatamintele trase. El trebuie sa arate ca stie ce cheltuieli va avea , din ce venituri le poate acoperi sau de ce produsul sau va avea sanse in piata”, spune acesta.

In mod normal, acest tip de investitii sunt limitate ca si valoare, nu depasesc cateva sute de mii de euro, de aceea cel mai des sunt finantate afaceri din servicii, IT, comunicatii, turism. Diferenta dintre un business angel si un fond de investitii este ca ingerul se implica mult mai direct in strategia afacerii in care a investit, ceea ce poate fi un avantaj pentru antreprenor, care deseori nu are suficienta experienta. Investitiile insa sunt deseori profitabile, sumele pe care finantatorul le obtine la final fiind net superioare decit in cazul plasamentelor financiare traditionale. Statisticile asociatiei European Business Angel Network, arata ca 25% dintre investitii se finalizeaza cu un profit de peste 50%, iar 13% au un profit intre 25-49%.

Omul de afaceri iesean Gabriel Mardarasevici considera ca abia acum se formeaza la noi o cultura a finantarii prin business angels. Pentru a se dezvolta o comunitate trebuie sa existe un capital disponibil, trebuie sa fie potentiali finantatori, iar aplicantii trebuie sa inteleaga ca si pentru ei este un avantaj. Mardarasevici, CEO al Ness Romania, integrator de servicii IT, impreuna cu Bogdan Pitigoi, proprietarul dealer-ului auto Tester - Casa Auto au lansat la sfarsitul lunii februarie, in premiera la nivelul judetului Iasi proiectul MP Business Angels.

Pentru inceput, cei doi antreprenori au pus in joc suma de 200.000 de euro si ofera pe langa bani capacitate de expertiza si servicii de lobby, in sens pozitiv. “Pana acum au fost depuse 20 proiecte, dintre care sase au trecut deja in etapa a doua, cea de discutii. In momentul de fata doar doua se pare ca sunt viabile si vin din zona serviciilor”, spune Grabriel Mardarasevici. “Este greu sa obtii bani de la un business angel. Dar acesta este un lucru bun, pentru ca daca toti cei care dispun de bani ar avea grija de ei asa cum o face un business-angel, economia tarii ar fi mai sanatoasa”, explica Radu Mihaltianu, directorul general al I’deea Products, care a dezvoltat mai multe proiecte on-line de succes. Data fiind experienta personala, primul sfat al lui Mihaltianu catre un candidat la finantare este simplu: “Nu incerca sa pacalesti un business-angel, pentru ca nu vei putea. Acesta risca o parte din proprii bani si de aceea este foarte atent la propunerile primite”. Mihaltianu ii sfatuieste pe cei care vor sa obtina finantare prin acest mecanism sa parcurga cit mai multe etape, sa nu se prezinte doar cu ideea sau conceptul.

Cu cit propunerea este mai saracacioasa in elemente, cu atit mai mari vor fi pretentiile finantatorului si risti sa ti se propuna varianta de actionar minoritar. “Intr-o astfel de situatii te trezesti angajat in propria firma, practic nu mai controlezi tu afacerea”. De ce este business-angelul o solutie mai buna decit un credit la banca? Pentru ca el vine cu know-how, cu prestanta, cu relatii. “Business-angelul este crucial in momentul exit-ului. El iti deschide usi, iti creeaza relatia cu un fond de investitii care iti permite sa vinzi afacerea la pretul corect. In lipsa lui bijbii”, spune Mihaltianu.

Cele mai multe dintre cele 20 de proiecte au venit de la oameni care locuiau in Moldova, dar au fost unele care au venit si din Timisoara si chiar din Italia. “Am ales zona Iasiului pentru ca am vrut sa incurajam si partea de nord-est a Romaniei care a fost vaduvita economic, in principal din cauza pozitiei geografice. Este o regiune cu potential si forta de munca”, explica omul de afaceri iesean.

Atunci cand evalueaza un proiect, cei doi oameni de afaceri ieseni sunt atenti ca ideea cu care vine aplicantul sa fie ancorata in realitatile romanesti, si chiar locale, la nivel de regiune, ca aplicantul sa aiba un minim exercitiu de administrare si de gospodarire a unei afaceri, adica sa-si poata dea seama care sunt capcanele, de ce are nevoie ca afacerea sa mearga. “Nu in ultimul rand, trebuie sa existe o compatibilitate intre finantator si aplicant, pentru ca cele mai multe afaceri esueaza din cauza faptului ca partenerii nu se potrivesc. Toate intalnirile de pana acum au fost ca un interviu de angajare. Discutam cu ei despre multe lucruri, nu numai despre afacere, pentru ca vrem sa ne dam seama cum gandesc”, explica Mardarasevici.

La randul sau, un inger trebuie sa fie pregatit sa faca acest lucru, sa fie pregatit sa riste si, foarte important, sa fie pregatit sa gandeasca in termenii unui start-up. “Chiar daca el a fost in aceeasi situatia acum ceva vreme, afacerea sa a crescut, de aceea trebuie sa-si aduca aminte de etapa de inceput”, spune investitorul iesean.

 Una dintre greselile frecvente ale intreprinzatorilor este supraestimatrea importantei capitalului financiar. “Nu acesta e important, ci cum faci promisiunea de multiplicare a acestuia”, este de parere Radu Tudorache, director general al Newarch Investments si unul din “leii” care evalueaza afacerile in emisiunea TV “Arena leilor”.

Un proiect mai vechi in aceasta zona, care are aproape doi ani, este site-ul bizangels.ro, initiativa personala a lui Mihai Andrei, directorul Mykompany. Site-ul faciliteaza comunicarea intre investitori si antreprenorii cu idei, dar fara resurse financiare pentru a le pune in practica. Acestia se pot inscrie gratuit pe site, dar in cazul in care un investitor este interesat de un proiect, antreprenorul trebuie sa plateasca o taxa pentru a afla datele de contact ale acestuia. In momentul de fata, pe site sunt inscrisi in jur de 200 de investitori si aproape 500 de antreprenori. “Nu au fost postate decat 60 de proiecte, dintre care doar doua au fost de succes, au obtinut finantare - o firma de distributie de materiale de constructii din vestul tarii si un proiect imobiliar”, spune Mihai Andrei.

Investitorii inscrisi sunt majoritatea din Romania, iar printre acestia sunt si destul de multi expati. “Pentru ingeri conteaza daca afacerea a fost demarata. Prefera o idee care a fost pusa in practica si care are nevoie sa se dezvolte. Daca nu exista decat ideea, conteaza foarte mult cat de mare este experienta profesionala a celui care propune proiectul”, explica Andrei.

Afacerile din domeniul internetului sunt cel mai usor de finantat prin acest mod. In realitate, drumul de la ideea la bani e foarte anevoios. Vladimir Oane, fondator si CEO al Metromind, companie care dezvolta site-uri si alte proiecte pe internet, a discutat cu majoritatea persoanelor cunsocute ca business angels, dar nu a batut palma cu niciunul dintre ei pentru ca voiau o parte mult prea mare din afacerea sa, dupa cum a martusit la o intalnire organizata de Business Standard. “Majoritatea mi-au spus: <Cat vrei? 100.000 de euro? Vrem 90% din afacere.> Afara oamenii inteleg care este rolul antreprenorului si care e rolul lor. Aici e pe tipul investitiei tun, eu iti dai 100.000 de euro si vreau inapoi 110.000 de euro in sase luni. Asta nu e investitie”, explica Oane.

In ceea ce priveste procentul din afacere pe care il solicita un BA, acesta se stabileste in urma unei negocieri care tine cont de urmatoarele elemente: cine finanteaza afacerea, suma necesara, originalitatea ideii, efortul si lobby-ul pe care ingerul trebuie sa-l faca pentru a ajuta la cresterea afacerii. “De regula, procentul variaza intre 50 si 80% in favoarea business angel-ului. Daca vine cu o afacere deja inceputa care are nevoie de finantare pentru a se dezvolta, procentul se mareste in favoarea intreprinzatorului”, spune Mardarasevici. “Nu cauta un business angel pentru bani, incearca si-l atragi in afacerea pentru expertiza si experienta lui in domeniu”, spune Adrian Mihaltianu. La nici doi ani de la inceputul afacerii, Mihaltianu se pregateste deja de un exit partial, fondurile pe care le va incasa urmind sa fie investite in alte produse.

Drumul de la idee la bani

Pas 1: Ideea=cuvinte.

Pas2: Concept=Idee + informatii despre piata.

Pas3: Pilot=Idee+Concept transpus in practica

-Intrebarile business-angelul catre candidat se reduc la: vei fi in stare sa vinzi acest produs

Pas5: Vinzari

Pas6: Break even

Sursa: Radu Georgescu, fondatorul GeCAD

Sfaturile unui beneficiar catre candidatii la Business Angels

1. Nu cauta un business angel doar pentru bani ci pentru know-howul cu care vine in afacere.
2. Cerceteaza trecutul business-angelului la care apelezi. Trebuie sa fie fara pata pentru a servi cit mai bine interesului viitoarei companii.
3. Fii constient ca si trecutul tau va fi cercetat in amanunt de viitorul investitor.
4. Nu te da batut pentru ca ti s-au cerut completari la proiect. Business Angel-ii resping foarte multa lume.
5. Incearca sa parcurgi cit mai multe etape inainte de a apela la un BA. Altfel risti sa devii un simplu angajat in propria ta firma.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite