money.ro
Piețe financiaremoney.ro

OMV a descoperit un nou zacamant de gaze naturale in Pakistan

Publicat la 04.06.2007, 11:31:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
OMV a descoperit un nou zacamant de gaze naturale in Pakistan

OMV a descoperit, luni, noi zăcăminte de gaze naturale în Pakistan, fiind a doua oară în acest an când anunţă un asemenea eveniment în această ţară, informează un comunicat al grupului petrolier austriac, remis agenţiei NewsIn.

Potrivit OMV, noul zăcământ este localizat în Blocul Gambat din provincia nordică Sindh din Pakistan.

"În această zonă, OMV a descoperit două mari zăcăminte de gaze naturale, Miano şi Sawan, care au intrat în producţie în 2001 şi, respectiv, 2003. Noua descoperire a OMV (Pakistan) Exploration GmbH, o subsidiară deţinută 100% de OMV, este cea de-a doua de anul acesta după descoperirea Latif, anunţată în martie", menţionează comunicatul.

Conform documentului citat, ambele descoperiri confirmă potenţialul pentru noi rezerve în zonă.

"Se confirmă astfel potenţialul semnificativ al acestui zăcământ de explorare, care ne permite integrarea noilor descoperiri în infrastructura deja existentă. Acest lucru ne permite continuarea planurilor de dezvoltare în Pakistan” a declarat membrul Comitetului Director al OMV, responsabil de Explorare şi Producţie, Helmut Langanger, citat de comunicat.

Rezultatele testelor au demonstrat că sonda poate produce aproximativ 3.400 barili echivalent petrol (bep)/zi în zona testată. Totuşi, potenţialul efectiv al fluxului şi dimensiunea zăcământului vor fi determinate după o testare şi evaluare a zăcământului, pe termen lung, mai informează grupul austriac.

Noua descoperire este situată la aproximativ 15 kilometri de infrastructura existentă a zăcământului Sawan, care este avantajos localizat între zonele de acţiune ale celor doi furnizori de gaze a Pakistanului, Sui Northern Gas Pipelines Ltd. şi Sui Southern Gas Company Ltd., facilitând OMV furnizarea către ambele reţele. Prin adăugarea de noi rezerve prin activităţi de explorare în această zonă, OMV îşi consolidează poziţia de hub strategic.

Potrivit comunicatului, OMV este cel mai mare producător internaţional de gaze naturale în Pakistan, avand în vedere volumele operate. Ca operator al zăcămintelor de gaze naturale Sawan şi Miano, precum şi al unităţilor de prelucrare Kadanwari, OMV este, în prezent, responsabil de operarea a peste 100.000 bep/zi acoperind aproximativ 16% din cererea de gaze naturale a Pakistanului. Producţia netă zilnică a OMV în Pakistan se ridică la aproximativ 19.100 bep/zi. Volumul zilnic de producţie al întreg grupului OMV este de aproximativ 322.000 bep/zi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite