money.ro
Piețe financiaremoney.ro

OMV a impus statului sa nu modifice 6 articole din Cosul Fiscal pan ain 2014

Publicat la 30.11.2006, 12:56:10

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
OMV a impus statului sa nu modifice 6 articole din Cosul Fiscal pan ain 2014

Statul nu poate modifica şase articole din Codul fiscal până în 2014 şi este obligat să menţină nivelul actual al redevenţei, precum şi modalitatea de calcul a acesteia timp de 10 ani, prevede contractul de privatizare a Petrom, publicat, joi pe site-ul Ministerului Economiei.

La capitolul "Obligaţii fiscale" este menţionat faptul că datoriile acumulate de Petrom până la 31 decembrie 2003, precum şi penalităţile aferente acumulate până la 8 aprilie 2004 au fost plătite sau anulate. Tot la acest capitol din contract se precizează că "nivelul, baza şi modul de calculare curente ale redevenţelor datorate vor fi menţinute pe o perioada de 10 ani".

"Cu excepţia cerinţelor contrare ale legilor sau reglementărilor general aplicate în Uniunea Europeană, care devin aplicabile României, următoarele prevederi ale Codului Fiscal al României vor rămâne în vigoare până în 2014: art 22 (2), art 22 (3), art. 24 (3) (c), art. 24 (11) (e), art 24 (14), art.24 (21). În perioada menţionată mai sus, cu excepţia cerinţelor contrare ale legilor sau reglementărilor general aplicabile în Uniunea Europeană, care devin aplicabile României, regimul de impozitare, aplicabil activităţilor de explorare şi producţie ale Petrom nu va deveni, indiferent sub ce formă, mai oneros pentru societate (inclusiv prin majorarea ratelor impozitelor aplicabile ori prin introducerea de noi impozite cu privire la explorare şi producţie).

Ministerul Economiei şi Comerţului a publicat joi, pe site contractele de privatizare din domeniul energiei, inclusiv cel de privatizare a Petrom

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite