money.ro
Piețe financiareSorin Simon

OMV Petrom ia în calcul acordarea de dividende pentru 2010

Publicat la 23.02.2011, 08:00:33

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
OMV Petrom ia în calcul acordarea de dividende pentru 2010

Compania a înregistrat anul trecut un profit net de 2,6 ori mai mare, de 2,19 miliarde lei, ca urmare a majorării preţurilor la ţiţei şi îmbunătăţirii eficienţei în activitatea de rafinare şi marketing.

"Având în vedere poziţia financiară şi rezultatele preliminare foarte bune pentru 2010, luăm în considerare alocarea de dividende pentru anul financiar 2010", a declarat directorul general executiv al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, în raportul trimestrial al grupului.

Citeşte şi rezultatele Petrom în 2010

 

OMV Petrom a acordat ultima oară dividende în 2008 din profitul înregistrat în anul 2007. Atunci, compania a distribuit acţionarilor suma de 1,081 miliarde lei, reprezentând 60,84% din profitul net din 2007, de 1,778 miliarde lei. Valoarea dividendelor, de câte 0,0191 lei/acţiune, a fost cea mai mare de la listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti.

Compania este controlată în proporţie de 51% de grupul austriac de petrol şi gaze OMV. Ministerul Economiei are 20,6% din acţiunile OMV Petrom, iar Fondul Proprietatea deţine o participaţie de 20,11%, restul titlurilor fiind listate la bursă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite