OMV Petrom ne dă vești bune! Când se vor ieftini curentul și gazele
Publicat la 03.02.2022, 09:47:09
OMV Petrom se aşteaptă la o scădere a preţurilor la gaze şi electricitate începând cu vara următoare, însă nu la nivelurile de anii trecuţi, a afirmat, joi, Franck Neel, membru în Directoratul OMV Petrom, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a fost întrebat cum estimează evoluţia preţurilor în acest an.
"Este foarte dificil de răspuns, dacă ne uităm la volatilitatea pieţelor. În decembrie, spre exemplu, nu am putut previziona creşterea masivă prin transportul spre Europa a gazelor naturale lichefiate, care a necesitat 60 de ambarcaţiuni. Aşa că este foarte dificil de previzionat, de estimat ce va urma", a spus oficialul Petrom.
Potrivit acestuia, criza dintre Rusia şi Ucraina aduce o şi mai mare incertitudine în piaţă.
"Criza dintre Rusia şi Ucraina are şi aceasta un impact asupra dificultăţii de a face astfel de previziuni. Este destul de dificil să aducem gaze naturale lichefiate în cantităţi mari în România. Criza din Ucraina are un impact asupra situaţiei de pe piaţa locală şi cred că nici Gazprom nu ştie când va începe exploatarea conductei Nord Stream 2", a continuat el.
În opinia sa, preţurile de acum sunt foarte mari şi nesustenabile din punctul de vedere al cererii.
"Ne aşteptăm la o scădere a cererii şi la o scădere în vară a preţurilor la gaze, ceea ce va avea impact şi asupra preţurilor din iarnă", a susţinut Neel.
De asemenea, electricitatea se va ieftini şi ea odată cu gazele.
"Preţul energiei electrice tinde să urmeze preţul gazelor şi al certificatelor de carbon. În ceea ce priveşte certificatele de carbon, nu ne aşteptăm la creşteri suplimentare în acest an, ceea ce înseamnă că preţul energiei va depinde de preţul gazelor. Aşa cum am spus, ne aşteptăm să scadă preţul gazelor şi va scădea şi cel al energiei electrice, dar nu la nivelul din anii trecuţi", a subliniat reprezentantul OMV Petrom.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
