"OMV este unul dintre cumpărătorii care nu au creat probleme AVAS în procesul monitorizării postprivatizare. Din punctul de vedere al impactului Petrom în economia românească, monitorizarea postprivatizare a contractului pentru Petrom este una specială, pe care o urmăresc personal, toate clauzele scadente fiind respectate”, a declarat vicepreşedintele AVAS pe probleme de postprizatizare, Constantin Botez.
Ministrul finanţelor şi economiei, Varujan Vosganian, şi-a exprimat, la sfârşitul săptămânii trecute, neîncrederea faţă de corectitudinea privatizării Petrom şi a recomandat AVAS să verifice atent modul în care compania îşi respectă obligaţiile postprivatizare şi să oprească contractul dacă există motive. "Şi eu manifest neîncredere faţă de corectitudinea acestei privatizări. Eu recomand AVAS să verifice cu mare atenţie, toate scadenţele, dacă Petrom îşi îndeplineşte obligaţiile şi, dacă are cea mai mică şansă de a opri contractul, să-l oprească", a comentat ministrul economiei şi finanţelor.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului susţine că monitorizează clauzele contractului de privatizare încheiat pentru Petrom, urmând aceleaşi proceduri stricte ca şi în cazul celorlalte 4782 de contracte aflate în prezent în monitorizarea postprivatizare a AVAS. "În cazul în care AVAS va costata încălcări ale contractului de privatizare va lua toate măsurile care se impun, conform prevederilor contractului şi a legislaţiei în vigoare, aşa cum procedează în cazul tuturor contractelor aflate în monitorizare postprivatizare", se mai spune în comunicat.
AVAS afirmă că OMV şi-a îndeplinit obligaţiile scadente asumate, prezentând documente care atestă îndeplinirea acestora:
- au fost respectate, până în prezent, clauzele (valabile pe o perioadă de 5 ani de la data transferului de proprietate) privind păstrarea obiectului de activitate, privind abţinerea cumpărătorului de la externalizarea participării sale la capitalul Petrom, cele referitoare la păstrarea personalului societăţii sau cele privind interdicţia transferului, fără acordul vânzătorului, a dreptului de proprietate obţinut asupra acţiunilor Petrom (inclusiv interdicţia constituirii vreunui drept de uzufruct, gaj, privilegiu, drept de retenţie sau garanţie reală);
- pentru anii 2005 şi 2006, au fost respectaţi indicatorii de performanţă stabiliţi prin planul de afaceri (o producţie anuală minimă de 4,2 mil. tone de ţiţei şi 4,5 mld. metri cubi de gaze naturale, o cotă de piaţă combinată de 30% din piaţa românească de combustibili, incluzând vânzările vrac şi vânzările cu amănuntul pentru care se cerea o cotă de 20%);
- sunt respectate obligaţiile izvorâte din programele de conformare (protecţia mediului);
- au fost predate AVAS toate documentele scadente, conform contractului, pentru realizarea monitorizării postprivatizare;
- a fost respectată clauza privind interdicţia cesiunii, prin orice metodă, a obligaţiilor contractuale asumate.
Acţionarul majoritar al Petrom este compania austriacă OMV, care a cumpărat 51% din acţiuni de la statul român în 2004, iar ceilalţi acţionari sunt AVAS cu 20,64%, Fondul Proprietatea cu 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie, cu 2,026% şi alţii cu 6,214%. OMV a plătit 1,5 miliarde euro pentru pachetul acţiuni de 51% cumpărat de la statul român.
OMV prezintă AVAS, la 30 septembrie, stadiul obligaţiilor investiţionale la Petrom
Publicat la 02.09.2007, 12:23:38
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
