Pe de altă parte, statisticile ONRC arată că tot mai puţini străini îşi deschid firme în România şi injectează tot mai puţini bani în afacerile locale.
În primele cinci luni din acest an au fost radiate din ROmânia aproape 1.600 de firme cu acţionariat străin, potrivit statisticilor ONRC. Cifra este uşor mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2009 şi cu aproximativ 500 de firme peste numărul înregistrat în 2008.
Tendinţa îngrijorătoare, însă, este că a crescut puternic numărul firmelor mari radiate. În acest an, străinii au închis firme cu capital social de 480 de milioane de euro, cifră de peste şase ori mai mare decât perioada ianuarie-mai 2008. Statisticile ONRC arată, de asemenea, că tot mai puţini investitori străini îşi deschid companii în România.
În primele cinci luni din acest an, companiile de peste hotare au deschis în România, în medie, 19 companii pe zi, cu 20% mai puţin decât în 2009 şi mult sub nivelul din 2008. Explicat altfel, numărul firmelor noi cu acţionariat străin a fost de 2.600 în primele cinci luni din acest an, faţă de 5.500 în aceeaşi perioadă din 2008, dinaintea izbucnirii crizei. Pe fondul recesiunii, nici investiţiile nu mai sunt cum erau.
Aportul de capital la firmele străine nou-înfiinţate a fost de doar 16,7 milioane de euro în acest an, faţă de peste 51 de milioane în 2008. Iar din cauza perspectivelor economice slabe atât pe plan local, cât şi în zona euro, investiţiile străine în România vor rămâne şi în anii următori mult sub nivelul din 2008, avertizează analiştii.
ONRC: Investitorii străini au radiat firme cu capital social de 480 mil. euro în 2010
Publicat la 21.07.2010, 15:24:08
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
