money.ro
ActualitateMoney.ro

ONU ordonă distrugerea arsenalului chimic din Siria

Publicat la 28.09.2013, 08:59:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ONU ordonă distrugerea arsenalului chimic din Siria

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezoluţie cu privire la Siria, prima de la începutul conflictului, care obligă regimul lui Bashar al-Assad să distrugă toate armele chimice în mai puţin de un an.

"În această seară, comunitatea internaţională şi-a îndeplinit misiunea", a comentat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, după adoptarea cu unanimitate a acestui text. "Este primul semn de speranţă pentru Siria după mult timp", a adăugat el, anunţând totodată organizarea la jumătatea lui noiembrie a conferinţei de pace privind Siria Geneva 2.

 

"Consiliul de Securitate îşi merită în sfârşit numele", a declarat şeful diplomaţiei franceze Laurent Fabius.

 

Această rezoluţie a fost adoptată în urma acordului încheiat la Geneva, la jumătatea lui septembrie, în vederea evitării unei intervenţii militare în Siria, o ameninţare agitată de Washington şi Paris ca răspuns faţă de un atac cu arma chimică, pe 21 august. "Fermitatea a dat rezultate", a spus Fabius, evocând această ameninţare. "Cooperarea Siriei va trebui să fie necondiţionată, transparenţa totală", a subliniat şeful diplomaţiei franceze.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite