Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, “salută faptul că partenerii bilaterali au răspuns, la cererea şi cu consimţământul guvernului din Mali, solicitării de ajutor pentru a frâna avansul îngrijorător către sud al grupurilor armate şi teroriste”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Ban Ki-moon într-un comunicat de presă.

 

Ban şi-a exprimat încrederea că aceste acţiuni “pot contribui la frânarea celei mai recente ofensive” a rebelilor islamici care au legături cu Al Qaida, pe măsură ce continuă eforturile de implementare a rezoluţiei 2085 a Consiliului de Securitate a ONU.

 

Rezoluţia 2085, adoptată la 20 decembrie şi al cărei scop este restabilirea ordinii constituţionale şi a integrităţii teritoriale a Mali, autorizează desfăşurarea unei forţe internaţionale, în special africană, pentru a recuceri nordul Mali din mâinile islamiştilor, dar şi începerea unui proces de reconciliere politică la Bamako şi negocieri cu grupările rebele din nord care s-ar disocia de terorism. Forţa internaţională ar urma să fie compusă din 3.000 de militari, iar rezoluţia îi permite acesteia să intervină în Mali, în absenţa unei soluţii negociate.

 

“Franţa are înţelegerea şi sprijinul tuturor membrilor”, a declarat la rândul său ambasadorul francez la ONU, Gerard Araud, după reuniunea de urgenţă a acestui organism al ONU, desfăşurată la cererea Parisului. Araud a insistat că Franţa acţionează în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate 2056, 2071 şi 2085. El a mai spus că ţara sa a primit oferte de sprijin aerian logistic din partea SUA, Canadei, Marii Britanii, Belgiei şi Danemarcei.

 

Potrivit unei analize BBC, sprijinul exprimat de Consiliul de Securitate pentru intervenţia militară franceză este un semn de profundă îngrijorare la nivelul acestui organism în legătură cu creşterea puterii şi controlului pe care îl deţin grupurile extremiste din Mali.