money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Operatorii de distribuţie, obligaţi să citească indexurile. Autoritatea din Energie stabileşte acordarea de compensaţii utilizatorilor în cazul depăşirii perioadei de citire a contoarelor, pentru a evita emiterea unor facturi în baza unor estimări

Publicat la 10.09.2021, 10:38:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Operatorii de distribuţie, obligaţi să citească indexurile. Autoritatea din Energie stabileşte acordarea de compensaţii utilizatorilor în cazul depăşirii perioadei de citire a contoarelor, pentru a evita emiterea unor facturi în baza unor estimări

"ANRE a publicat pe pagina proprie de internet, în vederea consultării publice, două proiecte de ordin referitoare la standardele de performanţă ce trebuie îndeplinite de către operatorii de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale. În cazul standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice,  principalele modificări se referă la includerea unor prevederi explicite privind obligaţia operatorilor de distribuţie referitoare la periodicitatea citirii indexurilor grupurilor de măsurare în cazul clienţilor finali şi ai prosumatorilor, respectiv în cazul asigurării accesului utilizatorilor integraţi în sisteme de măsurare inteligentă la datele istorice de consum (date de măsurare), precum şi prevederi privind acordarea de compensaţii utilizatorilor în cazul depăşirii perioadei de citire/lipsei accesului la datele istorice de consum", arată ANRE.

În cazul standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale, principalele modificări se referă la modificarea/redefinirea unor indicatori de performanţă pentru activităţile relevante ale operatorului de distribuţie a gazelor naturale cu privire la măsurarea gazelor naturale, periodicitatea citirii indexului echipamentului de măsurare, regularizarea diferenţelor dintre alocări şi cantităţile de gaze distribuite, racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, precum şi la modificări ale compensaţiilor pe care operatorul are obligaţia de a le plăti pentru neîndeplinirea indicatorilor specifici, cu precizarea situaţiilor în care acesta nu are obligaţia acordării compensaţiilor.

"Totodată, a fost introdusă obligaţia operatorului de distribuţie de a transmite utilizatorului o informare cu privire la dreptul acestuia de a primi compensaţii pentru nerespectarea prevederilor din prezentul standard şi cu privire la situaţiile în care operatorul sistemului de distribuţie este obligat să acorde compensaţii, valorile compensaţiilor, modul de solicitare/acordare, precum şi termenul şi modalitatea de plată ale acestora", precizează autoritatea.

Reprezentanţii ANRE consideră că modificările vor contribui la evitarea emiterii unor facturi aferente consumurilor de energie electrică şi gaze naturale ale clienţilor finali în baza unor estimări, ca urmare a citirilor efectuate cu întârziere faţă de termenele prevăzute în reglementări.

"Astfel, perspectiva plăţii unor compensaţii clienţilor finali va conduce la stimularea operatorilor de distribuţie în vederea realizării citirilor grupurilor de măsurare la termenele prevăzute de reglementările în vigoare", spun ei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite