Numărul total de exproprieri de care a fost nevoie pentru a construi pasajul Basarab este de 58, dintre care mai sunt de finalizat 16.
În legătură cu cele 16 exproprieri rămase de finalizat, coordonatorul departamentului de exproprieri, Carmen Tease, a declarat că ultimele demersuri pentru acestea au fost îndeplinite. Valoarea totală a exproprierilor, potrivit acesteia, este de 21.756.551 euro.
"S-a format comisia de expropriere, s-au analizat cererile celor care au solicitat despăgubiri, iar în momentul de faţă aşteptăm partea legată de plata efectivă. Plata banilor se va face în conturile indicate de cei care au acceptat despăgubirile. Dintre proprietarii care s-au prezentat la comisie, patru au acceptat despăgubirile şi către aceştia s-au făcut deja formalităţile de plată. Trei persoane nu s-au prezentat la comisie, iar primăria urmează să le consemneze în conturi sumele stabilite de evaluatori, iar celelalte nouă persoane sunt împotriva exproprierii", a declarat Carmen Tease.
În legătură cu persoanele care locuiesc în casele care urmează a fi demolate, fără contracte de închiriere, reprezentanţii primăriei au declarat că municipalitatea va încerca să găsească o soluţie pentru a nu îi lăsa pe drumuri.

