Initiativa, apreciata ca fiind “majora”, a fost adoptata de opt institutii membre ale grupului Unico (o asociatie a bancilor de tip cooperatist din Europa), care reprezinta 21% din piata serviciilor bancare de tip retail din Europa si aproximativ 110 milioane clienti si peste 40.000 de agentii.
Unico a subliniat ca a luat decizia de a crea o piata interbancara europeana in conditiile in care bancile europene nu isi mai acorda credite intre ele in contextul crizei financiare internationale. Membrii asociatiei au fost de acord sa-si acorde credite reciproce si sa-si deschida linii de credit interbancare negarantate cu durate de pana la trei luni, urmand ca aceste linii sa se situeze intre 10 si 15 miliarde de euro.
“Este vorba de un pas inainte cu atat mai semnificativ cu cat marile banci europene nu isi mai acorda credite intre ele decat de pe o zi pe alta iar orice alte forme de credite cu o maturitate mai mare au incetat practic sa existe”, subliniaza comunicatul Unico.
Unico a precizat ca la aceasta initiativa au aderat cea mai mare banca cooperatista Crédit Agricole, din Franta, alaturi de DZ BANK - Germania, ICCREA - Italia, Pohjola - Finlanda, Rabobank - Olanda, Raiffeisen Zentralbank - Austria si Raiffeisen Switzerland - Elvetia.
Opt banci cooperatiste din Europa se imprumuta reciproc cu pana la 15 miliarde de euro
Publicat la 16.10.2008, 11:02:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
