money.ro
Actualitatemoney.ro

Orange România reduce tarifele la transferurile de date în roaming, începând cu 16 iunie

Publicat la 11.06.2008, 13:03:23

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Orange România reduce tarifele la transferurile de date în roaming, începând cu 16 iunie

Orange România va lansa începând cu 16 iunie noi sisteme tarifare care reduc costurile transferurilor de date în roaming cu până la 90% pentru abonaţii care călătoresc în state din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al operatorului de telefonie mobilă remis miercuri NewsIn.

Potrivit Orange România, cu opţiunea Travel Data Daily cei care călătoresc în Uniunea Europeană primesc 60 MB de trafic inclus, valabil timp de o zi, cu 15 euro, fără TVA. Aceştia au posibilitatea de a naviga pe internet la tarife mai mici cu peste 90% faţă de cele standard, se arată în comunicatul Orange.

Totodată, clienţii care călătoresc în Uniunea Europeană şi accesează frecvent internetul în roaming vor beneficia de tarife cu până la 80% mai mici. Astfel, cu opţiunea Travel Data Monthly, clienţii Orange vor putea alege pachetul de date de 10 MB, 25 MB sau 60 MB, care costă 20 euro, 40 euro şi respectiv 60 euro pe lună, fără TVA.

În plus, cu Favourite Countries, clienţii Orange vor beneficia de tarife preferenţiale pentru apelurile în roaming din ţara favorită sau pentru apelurile internaţionale atunci când sună din România către ţara favorită. Comparativ cu tarifele standard, opţiunea oferă o reducere de până la 74% pentru apelurile în roaming şi de până la 62% pentru apelurile internaţionale. Clienţii pot alege una sau mai multe ţări favorite din Uniunea Europeană, Elveţia, Moldova, China, Israel, Liban şi Turcia.

Orange România reduce tarifele standard pentru traficul de date în roaming atât pentru clienţii cu abonament, cât şi pentru utilizatorii de cartele PrePay. Astfel, pentru reţelele preferate tariful este de 4 euro/MB (în prezent 5 euro/MB), iar pentru celelalte reţele din Uniunea Europeană se aplică tariful de 5 euro/MB (6 euro/MB).

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite