money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Orange România şi RCS&RDS sunt investigate de Consiliul Concurenţei pentru un posibil comportament abuziv pe piaţa serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament

Publicat la 24.12.2021, 08:47:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Orange România şi RCS&RDS sunt investigate de Consiliul Concurenţei pentru un posibil comportament abuziv pe piaţa serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament

”Consiliul Concurenţei a declanşat două investigaţii ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Orange România şi, respectiv, RCS&RDS pe piaţa serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament. Autoritatea de concurenţă deţine indicii că, fără a avea o justificare economică, fiecare dintre cele două companii a impus unui tarif excesiv, cel puţin pentru o parte dintre consumatorii săi, pentru emiterea avizului necesar pentru autorizarea executării construcţiei”, anunţă autoritatea de concurenţă.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediul companiilor Orange şi RCS&RDS, documentele ridicate aflându-se în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice de investigaţie.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor relevante în vederea clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

Pentru a obţine autorizaţie de executare a unor lucrări de construcţii sunt necesare avize de la administratorii/furnizorii de reţele, numite avize de amplasament. Aceste avize, enumerate în certificatul de urbanism, sunt necesare pentru a se asigura că acea construcţie propusă nu afectează în nici un fel reţelele deţinute de aceştia.

În primăvara acestui an, autoritatea de concurenţă a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Telekom Romania Communications pe piaţa serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament.

 

 

 


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite