În urma primului tur de scrutin Yeosu a primit 68 de voturi, Tanger 59 şi Wroclaw 13, a anunţat Wu Jianmin, preşedintele Biroului internaţional al expoziţiei. Fiind necesar un număr de voturi mai mare de două treimi pentru alegerea câştigătorului, s-a organizat un al doilea tur de scrutin în care Yeosu a obţinut 77 de voturi în timp ce Tanger a obţinut 63. Primul ministru sud - coreean Han Duck Soo, venit să-şi susţină candidatura tării sale a subliniat o alegere "transparentă" şi a promis că ţara sa " va face tot posibilul pentru a câştiga încrederea BIE".

Subliniind actualitatea temei  abordată  de oficialii oraşului Yeosu, protecţia oceanelor şi a ţărmurilor, Soo a promis că ţara sa va juca "un rol activ de intermediar" faţă de ţările aflate în dezvoltare în lupta împotriva încălzirii globale. Proiectul Yeosu prevede formarea unui fond de 10 milioane dolari pentru obictivele stabilite în acestă direcţie, a subliniat primul ministru.

Delegaţii BIE au asistat toată după amiaza zilei de luni la o ultimă prezentare a celor trei proiecte. Polonia a contestat organizarea scrutinului, subliniind afluxul de voturi din ultimele minute.

BIE, fondat în 1928, numără 140 de ţări, dintre care 40 sunt înscrise de curând, în mare parte acestea fiind state din regiunea Pacificului, precum Kiribati, Tonga, Tuvalu, dar şi ţări africane cum ar fi Egipt, Congo, Gambia sau Liberia.

"Regulile de fair-play nu au fost respectate", s-a plâns Rafal Dutkiewicz, primarul oraşului Wroclaw. "Dacă înţelegerea iniţială ar fi fost respectată, am fi putut să ne păstrăm şansele", a spus Krzysztof Olendzki, viceministrul culturii din Polonia. "Presiunea noilor veniţi a determinat ca mai multe ţări să renunţe la votul pentru Wroclaw, manifestându-şi opţiunea pentru unul din celelalte oraşe", a regretat Olendzki.

Mai puţin prestigioasă decât Expoziţia Universală, de a cărei desfăşurare s-a ocupat tot BEI, Expoziţia internaţională nu a reprezentat o mare miză economică pentru ţările dezvoltate din punct de vedere a contractelor, al schimburilor şi al creării locurilor de muncă. Semn al unei importante mize, cei trei candidaţi au trimis delegaţii puternice de 50 de persoane printre care s-au numărat importante personalităţi, după ce, în prealabil, timp de mai multe luni au susţinut o campanie diplomatică pentru a-şi asigura susţinerea a cât mai mulor state. Expoziţia internaţională este organizată în perioada dintre Expoziţiile universale, care au loc odată la 5 ani, au o temă precisă şi durează trei luni, în timp ce expoziţiile universale durează şase luni.

Oraşul Yeosu a canditat cu un proiect a cărui temă a fost " viaţa ţărmurilor şi oceanelor", cea a Tangerului s-a numit " drumurile lumii şi întâlnirea culturilor pentru o lume mai unită", iar cea a Wroclaw s-a numit " cultura vacanţelor în economiile lumii" Cu ocazia adunării generale a BIE de luni, oraşele Izmir, din Turcia şi Milan, din Italia, candidate la Expoziţia universală din 2015, şi-au prezentat proiectele.

Sursa: NewsIn