"Am cerut Ministerului Muncii şi autorităţilor atât pentru POSDRU (Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane - n.r.) cât şi pentru POSDCA (Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative - n.r.) aplicarea unor reguli mult mai severe atât privind eligibilitatea, cât şi orientarea calitativă a cheltuielilor din aceste programe", a declarat Leonard Orban.
De altfel, el a spus că este deja în curs un proces de reanalizare a modului de funcţionare a fondurilor structurale.
"Suntem în proces de reanalizare a modului în care funcţionează FSE, şi nu doar pentru criterii de eligibilitate, astfel încât anumite flexibilităţi - înţelegeţi termenul în sens negativ - care au existat până în prezent să nu mai existe", a spus Orban.
El a spus că există priorităţi clare la nivel naţional şi a făcut apel pentru finanţarea proiectelor care sunt prioritare.
"Haideţi să finanţăm acele proiecte care răspund priorităţilor, să renunţăm la finanţarea de proiecte doar pentru a cheltui banii. Am văzut proiecte extraordinare în curs de desfăşurare. Din păcate, sunt puţine. Hai să le facem majoritare", a spus Orban.
Leonard Orban a mai spus că "această înăsprire a regulilor este o pregătire a ceea ce se va întâmpla din 2014-2020".
"Am văzut ideea că POSDRU este unul din cele mai prietenoase pentru cheltuire. E fals. Există obiective clare, inclusiv calitative, care sunt judecate la finalizarea proiectelor", a spus ministrul.
Leonard Orban a adăugat că, dacă autorităţile române nu iau măsurile din timp, dacă nu pregătesc inclusiv cadrul instituţional, vor avea "în 2017-2018 aceleaşi probleme şi dileme fără răspunsuri".
Ministerul Afacerilor Europene a primit, la începutul săptămânii trecute, scrisoarea oficială a Comisiei Europene prin care este anunţată întreruperea termenului de plată pentru cererile aferente Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.