"În analiza pe care a făcut-o asupra programului de convergenţă, Comisia Europeană a subliniat faptul că există serioase riscuri bugetare şi dacă nu se vor lua măsuri şi nu se vor face corecţii de politică macroeconomică, nu se exclude posibilitatea declanşării procedurilor de deficit excesiv, undeva la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai", a declarat comisarul român.
România a devenit membră a Uniunii Europene la începutul lui 2007 şi şi-a propus să treacă la moneda unică la 1 ianuarie 2014. Două din cele trei condiţii esenţiale pentru intrarea în zona euro sunt temperarea inflaţiei şi menţinerea deficitul bugetar sub 3% din produsul intern brut.
În ciuda unei creşteri economice de peste 6% pe an, România şi-a adâncit deficitul bugetar la 2,4% din PIB în 2007, nivel mai redus totuşi decât cel planificat prin legea bugetului - de 2,8% din PIB - , ca urmare a dificultăţilor de a cheltui banii încasaţi.
Chiar şi aşa, deficitul bugetar al României a fost creat în întregime în ultimele două luni ale anului, după ce balanţa publică era pe plus după primele zece luni din 2007.
Pentru 2008, bugetul aprobat de Parlament prevede un deficit bugetar de 2,7% din PIB. Comisia Europeană estimează însă că deficitul bugetar va atinge 3,2% din PIB în 2008, respectiv 3,9% în 2009, dacă nu se vor schimba politicile economice şi fiscale ale guvernului de la Bucureşti.
Premierul Tăriceanu a declarat la sfârşitul lunii ianuarie, în replică la observaţiile CE privind riscul ca deficitul bugetar să depăşească 3% din PIB în anii următori, că intenţia sa este de a recupera decalajele economice prin investiţii şi a precizat că Executivul are capacitatea de a gestiona deficitele. "Nu pot să îmi permit să merg cu deficite mai mici când este o nevoie imperioasă de dezvoltare a infrastructurii pe lucrări de mediu şi agricultură", a adăugat el. Premierul a dat asigurări că Executivul are capacitatea de a gestiona deficitele.
Sursa: NewsIn
Orban: CE ar putea demara în luna mai proceduri de deficit excesiv împotriva României
Publicat la 11.02.2008, 18:14:19
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
