„Liviu Dragnea a pierdut orice contact cu realitatea şi a ţinut să o demonstreze astăzi întregii ţări din cadrul reuniunii PSD. E stupefiant modul în care acest personaj crede că poate să aşeze întreg statul român la cheremul său, identificând cu insistenţă întrega Românie cu Partidul", susţine preşedintele PNL, Ludovic Orban.   Liberalul afirmă, într-un comunicat de presă transmis duminică seară, că, pentru cei care mai aveau vreun dubiu, Liviu Dragnea a făcut dovada „celei mai dure poziţii anti-europene" printr-un discurs autocratic, „prin care practic a declarat război tuturor partenerilor României din cadrul Uniunii Europene şi NATO".   „Am urmărit profund îngrijorat delirul unui dictator nebun capabil să condamne România la cea mai întunecată perioadă a sa. Acest individ a lansat atacuri împotriva tuturor instituţiilor care nu se află sub controlul său politic printr-un urlet de disperare venit parcă din cavernele regimului totalitar, prin cel mai agresiv şi mai ticălos discurs antidemocratic şi antieuropean de la aderarea României la UE. Liviu Dragnea este inamicul public numărul 1 al oricărui român care îţi doreşte să trăiască într-o ţară civilizată, bazată pe respectarea legii şi pe justa recompensare a muncii sale. Acest individ este capabil de orice nenoricire şi ticăloşie împotriva intereselor fireşti ale României doar pentru a-şi servi propriul interes", a transmis Ludovic Orban.   Articolul integral pe NEWSWEEK