money.ro
ActualitateMarian Manolache

Orban, după înâlnirea cu FMI: Creşterea economică din 2012 va depinde de absorbţia fondurilor europene

Publicat la 31.10.2011, 12:32:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Orban, după înâlnirea cu FMI: Creşterea economică din 2012 va depinde de absorbţia fondurilor europene

"Am avut o întâlnire cu reprezentanţii FMI unde am explicat care sunt priorităţile pe care le are noul Minister al Afacerilor Europene. Discuţia s-a concentrat în special pe ce facem şi ce vom face în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri comunitare. (...) Ne-au ascultat în ceea priveşte evaluările pe care le-am făcut, măsurile pe care le-am luat sau pe care urmează să le luăm. Concluzia desprinsă este că absorbţia fondurilor comunitare este extrem de importantă pentru anul 2012, în ideea de a asigura o creştere economică importantă. Principalul motor de creştere economică în 2012 este cel legat de atragerea fondurilor europene. Dacă vom avea o creştere economică anul viitor, va fi în măsura în care vom reuşi să atragem fonduri europene", a precizat Orban.

 

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jeffrey Franks, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, efectuează, în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie, cea de-a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România.

 

Reprezentanţii misiunii se vor întâlni cu autorităţile, cu reprezentanţi ai partidelor politice, ai sindicatelor, ai patronatelor, ai băncilor şi ai organizaţiilor societăţii civile.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite