Organizatorii sud-africani ai Campionatului Mondial de Fotbal din 2010 vor ca FIFA să schimbe regulamentul şi să permită echipelor să se cazeze în ţări învecinate precum Mozambic şi Swaziland, potrivit Reuters.
Directorul executiv al Comitetului de organizare, Danny Jordaan, a declarat miercuri că se doreşte ca şi alte ţări să poată participa la organizarea competiţiei.
"Este Cupa Mondială a Africii şi vrem să contactăm FIFA pentru a putea schimba regulamentul de organizare", a spus oficialul, care s-a referit la articolul din regulament care prevede că echipele se pot antrena în afara ţării gazdă, dar trebuie să se mute în ţara gazdă cu cel puţin şapte zile înainte de debutul turneului final şi să rămână în acolo până când sunt eliminate din competiţie.
Oficialul african a precizat că echipelor le va fi uşor să fie cazate în ţările învecinate, pentru că drumul până la stadion nu durează mai mult de 90 de minute, iar echipele ar putea reveni în Africa de Sud cu o zi înainte de partidă.
El a sugerat că lotul Braziliei şi-ar dori să fie cazat în Mozambic, pentru că acolo se vorbeşte portugheză.
Jordan a spus că se aşteaptă la aproximativ 350.000-450.000 de suporteri străini, şi ar fi mai uşor pentru organizatori ca ei să fie cazaţi în mai multe ţări.
Sursa: NewsIn
Organizatorii CM 2010 vor ca echipele să fie cazate şi în alte ţări din Africa
Publicat la 11.04.2007, 19:55:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





