Decizia devine astfel unul dintre cele mai importante elemente ale actului de politica economica, iar alegerea momentului decizional poate conditiona esential obtinerea rezultatului dorit. Studiile moderne de economie si politici economice pun, din acest motiv, un accent din ce in ce mai important pe asa-numitul factor de oportunitate, care exprima capacitatea decidentului de a evalua cat mai precis posibil momentul in care mediul economic si cel social intrunesc cele mai bune conditii de aplicare a masurilor preconizate.
Daca deciziile sunt de natura politicilor fiscale si au in vedere introducerea unui nou cod fiscal sau doar noi impozite, atunci aceste studii arata ca reusita unor astfel de decizii este conditionata de aplicarea principiului “oricat, dar nu oricand”. Altfel spus, acceptarea unui nou impozit de catre masa contribuabililor depinde mai mult de caracteristicile socio-economice ale momentului decat de cuantumul sau. Cred ca si intentia de a introduce un impozit forfetar pentru microintreprinderi, activitate hoteliera si restaurante ar trebui sa tina seama de principiul “oricat, dar nu oricand”, chiar daca un astfel de impozit ar fi trebuit sa existe in Romania cu cel putin zece ani in urma. Poate ca introducerea lui nu ar fi reprezentat o importanta sursa de venituri la buget dar, in mod sigur, rolul sau ar fi fost important in ansamblul de masuri menite sa reduca practicile evazioniste ale economiei subterane. Experienta unor tari ca Franta, Israel, Ungaria sau Turcia probeaza eficienta impozitului forfetar din acest punct de vedere. Tot experienta acestor tari demonstreaza insa si un alt lucru, acela ca exista o conditionalitate impusa de caracteristicile pe care climatul economico-social il are la momentul introducerii acestui tip de impozitare.
In Franta, literatura economica defineste momentul propice introducerii ca fiind specific asa-numitei perioade “trente glorieuses”, adica perioada anilor 1945-1974, cand s-a inregistrat o crestere economica direct si imediat reflectata la nivelul puterii de cumparare prin cresterea consumului, in conditiile unor schimbari profunde in comportamentul consumatorului. Folosind, de aceasta data, terminologia anglo-saxona, literatura a numit aceasta schimbare de comportament “outdoor movement”, prin care defineste procesul de reducere a ponderii serviciilor casnice in favoarea cresterii ponderii serviciilor oferite de piata. Din pacate, intentia introducerii impozitului forfetar se preconizeaza a fi, la noi, tocmai intr-o perioada de criza in care, evident, nu putem spera nici macar intr-o mentinere la cote normale a activitatii firmelor vizate, daca nu chiar la o scadere dramatica a acesteia.
Care ar fi, in aceste conditii, efectele impozitului forfetar? In niciun caz nu va aduce venituri importante la buget si nici nu va reduce practicile evazioniste. Singurul efect notabil va fi inhibarea relansarii activitatii economice si, mai ales, inhibarea apetitului pentru micile investitii in afaceri de talie mica si mijlocie, considerate a fi unul dintre cele mai importante parghii de incurajare a creditului si, implicit, a consumului, prin crearea de noi locuri de munca. Cu alte cuvinte, in acest moment, introducerea impozitului forfetar ar fi mai mult un factor de criza decat unul anticriza, deoarece mediul economico-social ii accentueaza mai mult efectele perverse decat cele favorabile.
