Autorităţile de la Ierusalim examinează mai multe propuneri internaţionale de armistiţiu permanent condiţionat în Fâşia Gaza, după cinci zile de ofensivă împotriva combatanţilor Hamas, soldată cu aproape 380 de morţi. Israelienii spun că un armistiţiu serios nu poate fi acceptat decât dacă Hamasul opreşte tirurile cu rachete şi aprovizionarea cu armament. Ei exclud însă o încetare a focului cu scop umanitar, propusă de francezi, subliniind că punctele de trecere în Gaza sunt permanent deschise convoaielor internaţionale. De-altfel, 106 camioane cu ajutoare se îndreptau de dimineaţă spre teritoriul palestinian.
Militanţii Hamas nu sunt însă foarte încântaţi de propunerile mediatorilor internaţionali, care, spun ei, pun victima şi călăul pe picior de egalitate. Integriştii palestinieni cer oprirea atacurilor, ridicarea blocadei israeliene şi deschiderea tuturor punctelor de trecer, în Fâşia Gaza. Raidurile continuă însă. La fel şi tirurile cu rachete ale Hamas, iar Israelul se pregăteşte pentru o ofensivă terestră. Aviaţia, susţinută de marina de război, a ţintit cu precădere birourile premierului şişcării islamiste, Ismaïl Haniyeh, depozitele de arme şi muniţii şi sediul ministerului de interne din Gaza.
Orientul Mijlociu păşeşte în 2009 sub semnul noii crize dintre Israel şi Hamas
Publicat la 31.12.2008, 11:58:24
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
