Orkla şi-a majorat capitalul social cu 35 de milioane de lei, pentru noi investiţii
Publicat la 11.04.2007, 16:14:25
Grupul Orkla a majorat cu 35 de milioane de lei capitalul social al companiei Orkla Foods România, decizia fiind luată pentru a susţine anumite proiecte de investiţii, în special pentru modernizarea fabricilor şi pentru creşterea capacităţii de producţie, a informat, miercuri, compania, potrivit NewsIn.
Începând cu luna aprilie, capitalul social al companiei Orkla Foods România va fi majorat cu 35 de milioane de lei, iar grupul Orkla a luat această decizie pentru a susţine proiectele planificate să se desfăşoare în România.
"Prioritare sunt investiţiile în cele cinci platforme de producţie, în special în modernizarea fabricilor, dar şi în creşterea capacităţii de producţie la categoriile la care vânzările au înregistrat creşteri semnificative, respectiv ketchup, sosuri şi conserve din carne", se precizează în comunicatul remis, miercuri, de companie.
Grupul Orkla este cotat la bursa din Norvegia, activând în domeniile bunurilor de consum de marcă dar şi în domeniile media, chimie şi investiţii financiare. Divizia bunurilor de consum a companiei Orkla cuprinde Orkla Foods şi Orkla Brands, iar produsele ajung pe pieţele din regiunea nordică şi statele baltice. De asemenea, această divizie este prezentă şi pe pieţele din Polonia, Austria, Rusia şi România.
Orkla Foods România este o companie cu capital integral norvegian, înfiinţată în mai 2002, în urma achiziţiei Topway Food.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
