money.ro
Actualitatemoney.ro

OTP Bank: Băncile din România vor închide 1.000 de unităţi până la sfârşitul lui 2009

Publicat la 29.07.2009, 14:03:44

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
OTP Bank: Băncile din România vor închide 1.000 de unităţi până la sfârşitul lui 2009
"Nu m-ar suprinde dacă până la sfârşitul acestui an peste 1.000 de unităţi bancare ar fi închise. Cred că mult mai multe sucursale şi agenţii vor fi închise în partea a doua a anului, în condiţiile în care, în prima jumătate a anului, au fost închise peste 100 de unităţi. Este inevitabil, mai ales în cazul pieţelor mici, uitându-mă la câte au fost deschise anul trecut", a spus Diosi.

Pe de altă parte, directorul OTP Bank estimează o îmbunătăţire a serviciilor bancare, ca efect al închiderii unor unităţi.

"Calitatea acestor servicii era foarte proastă, pentru că băncile au fost nevoite să-şi crească puternic numărul de angajaţi, fără a să aibă timp să-i pregătească în avans. Văd o îmbunătăţire a serviciilor şi a produselor după această perioadă", a apreciat Diosi.

El a menţionat că OTP Bank îşi menţine obiectivul de a obţine în acest an un câştig mai mare decât cel de 3 milioane de euro înregistrat în 2008 - primul an cu profit de la intrarea pe piaţa din România.

"Trimestrul al doilea a fost mai bun decât primul sub toate aspectele pentru OTP Bank. Am terminat procesul de raţionalizare a cheltuielilor până la finalul lui ianuarie 2009. Nu ştim ce afaceri vor supravieţui", mai spus Diosi.

Directorul OTP Bank România estimează că efectele crizei vor fi resimţite cel mai puternic de populaţie la sfârşitul acestui an, însă în aceeaşi perioadă va începe şi un proces de stabilizare.

"Sperăm ca la sfârşitul lui 2009 - începutul lui 2010 lucrurile să se stabilizeze. În prezent, avem resurse de creditare, însă activitatea de finanţare este riscantă", a afirmat Diosi.

"Avem acces la bani, dar trebuie să găsim unde să-i plasăm, în condiţiile în care nu ştim ce afaceri vor supravieţui. Cienţi care acum două luni erau excepţionali au început să meargă prost", a completat el.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite