"Aproximativ 70% din pierderile pe care le-am inregistrat provin din diferenţa intre standardele de raportare romanesti (RAS) si cele internaţionale (IFRS). Vedem deja ca in mai avem rezultate bune si ne asteptam sa redevenim profitabili pana la sfarsitul lui iunie. Pe tot anul 2009 putem avea un profit intre 10 si 20 milioane lei, mai mare decat cel inregistra anul trecut", a declarat miercuri presedintele OTP Bank Romania, Laszlo Diosi.
Subsidiara romaneasca a grupului bancar ungar OTP a inregistrat in primul trimestru al acestui an pierderi de 725 milioane forinţi (circa 2,5 milioane euro), dupa ce reusise sa treaca pe profit in ultima parte a lui 2008.
Pentru primul trimestru al anului trecut, OTP Bank Romania raportase o pierdere de 109 milioane forinţi, insa in intregul an 2008 banca obţinuse un profit net de 133 milioane forinţi (529.000 euro). De altfel, 2008 a fost primul an profitabil pentru OTP Bank, de la intrarea pe piaţa din Romania.
Creditele acordate clienţilor au crescut cu 12% in primele trei luni ale acestui an, tot la valoarea in forinţi, pana la 356,3 miliarde forinţi (1,15 miliarde euro), de la 316,8 miliarde forinţi (1,2 miliarde euro) in decembrie 2008.
Provizioanele pentru pierderi din credite au crescut de trei ori si jumatate (cu 246%) in intervalul martie 2008-martie 2009, pana la 7,7 miliarde forinţi (24,25 milioane euro). Ponderea creditelor neperformante (cu intarzieri la plata peste 90 de zile) a ajuns la 2,3% din totalul creditelor acordate in primul trimestru, de la 1,3% in ultimul trimestru din 2008.





