money.ro
Actualitatemoney.ro

OTP Leasing România vrea să treacă pe profit în 2008

Publicat la 10.02.2008, 10:19:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
OTP Leasing România vrea să treacă pe profit în 2008

OTP Leasing România estimează că va finanţa achiziţii de bunuri de 200 milioane euro în 2008, prin consolidarea vânzărilor în capitală şi extinderea reţelei în ţară, şi că va trece pe profit, a declarat pentru NewsIn directorul general al companiei, Mircea Dihel.

"Estimăm ca fiecare sucursală va contribui cu finanţări de aproximativ 15 milioane euro până la sfârşitul anului", a spus şeful OTP Leasing. El a adăugat că OTP Leasing va fi prezentă în Craiova, Constanţa, Braşov, Timişoara, Cluj, Oradea şi Iaşi.

"În 2008 vrem să intrăm pe profit, să ajungem la cel puţin un milion de euro", a mai spus Dihel. "Dacă afacerile OTP Leasing vor fi de 200 milioane în acest an, probabil compania va ajunge printre primele şase firme de leasing din România, urmând ca în 2009 să finanţeze bunuri de 350 milioane euro, rezultat care o va aduce în top patru", a mai spus şeful OTP Leasing.


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite