Inițiativa, dacă s-ar materializa, ar veni pe fondul refuzurilor repetate ale lui Iohannis de a-i numi miniștri pe Vasilescu la Dezvoltare și pe Mircea Drăghici la Transporturi.   „Nu există până la ora actuală o lege care să dea un termen unui președinte pentru a face numirile de miniștri. Chestiunea asta cred că se va rezolva foarte repede prin ordonanță de urgență. Va fi o OUG care va da un termen în care dumnealui va trebui să facă numirile. Dacă nu se va încadra în acel termen, atunci vom merge la CCR ca să facem sesizare”, a spus Lia Olguța Vasilescu la Antena 3.   Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că reprezentanţii coaliţiei mai aşteaptă puţin în privinţa propunerilor pentru Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor, precizând că preşedintele trebuie să explice de ce nu îi vrea pe Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.   sursa: g4media.ro