Sectoarele cele mai dinamice in care specialistii implementeaza solutiile ERP sunt comertul,transportul, industria si telecomunicatiile, spune reprezentantul PAC.
“Printre cei 1.200 de consultanti i-am inclus si pe cei care implementeaza si personalizeaza solutii mici si foarte mici”, spune Schwab-Chesaru.
Firmele autohtone incep sa fie amenintate
Oficialul PAC spune ca piata locala ERP se indreapta spre saturare, in ceea ce priveste implementarile de solutii si servicii in conturile mari.
“Toate firmele ataca mai jos”, afirma Schwab-Chesaru.
Specialistul PAC spune ca in Romania piata ERP ar putea evolua asemanator cu cea din Slovacia, unde compania SAP incearca sa obtina contracte inclusiv cu firme care au venituri sub cinci milioane euro.
“Asta e adevarata tendinta care ucide actorii locali”, spune oficialul PAC.
“In Slovacia cel mai mare dezvoltator ERP local aproape a abandonat dezvoltarea produsului propriu si propune parcului de clienti solutiile SAP”.
Potrivit rapoartelor PAC, piata ERP din 2008 este evaluata la aproximativ 140 milioane euro, din care 77 milioane euro sunt reprezentate de servicii, iar circa 63 milioane euro sunt generate de software.
Piata locala de ERP este dominata de trei mari jucatori, SAP, Oracle si Microsoft, care impreuna au o cota de 40% din piata de software, licente si mentenanta.



