Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a anunţat că eventuala majorare a valorii punctului de pensie cu 45% pentru pensionarii grupei I şi, respectiv, cu 25% pentru cei cu grupa a II-a ar necesita un efort din partea statului de 800 de milioane de euro în fiecare an.
'Posibilitatea creşterii punctului de pensie pentru foştii salariaţi care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă este analizată, în prezent, de Casa Naţională a Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS). De altfel, Casa a realizat o simulare, la comanda Guvernului, a ceea ce presupune majorarea pensiilor pentru vârstnicii provenind din sectoarele grele ale economiei', a anunţat, duminică, ministrul Paul Păcuraru, transmite NewsIn.
'Pentru prima dată de când există grupe de muncă, s-a cerut ca anii în condiţii speciale şi anii de reducere să fie completaţi cu un suport financiar. Propunerea de recompensare financiară a fost înaintată Guvernului acum două luni, care a dispus Casei Naţionale de Pensii să realizeze o simulare a majorării cu 45% la grupa I şi cu 25% la grupa a II-a. Simularea a arătat că efortul bugetar anual ar fi de 800 de milioane de euro', a declarat ministrul muncii.
Păcuraru: 800 milioane de euro, pentru creşterea pensiilor
Publicat la 26.08.2007, 14:29:56
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
