Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a declarat că bugetul asigurărilor sociale poate susţine anunţata creştere a pensiilor, întrucât acesta înregistrează încasări sporite.
Păcuraru a ţinut să sublinieze că există două surse principale pentru finanţarea acestui proiect. Pe de o parte ar fi vorba de bugetul asigurărilor sociale, iar pe de altă parte de creşterea veniturilor salariale şi a numărului locurilor de muncă.
"Sitemul de asigurări sociale, datporită creşterii economice şi relansării de care avem parte de un număr de ani înregistrează an de an venituri suplimentare în buget de câteva sute de milioane, mergând la un miliard sau peste un miliard", a declarat Păcuraru.
Astfel, în 2004, veniturile bugetului asigurărilor sociale se ridica la 3,989 miliarde euro, în 2005, la 4,723 miliarde euro, în 2006, la aproximativ 5,753 miliarde euro, iar pentru 2007 proiecţia este de 6,740 miliarde euro.
"În ultimii doi ani şi jumătate am avut o dublare a salariilor în România. Salariul mediu brut în 2004 era de 200 de euro, iar în momentul de faţă suntem undeva în zona lui 440 de euro pe salariul mediu brut. Deci a doua mare sursă pe care noi o avem în vedere este cea legată de creşterea veniturilor salariale şi creşterea locurilor de muncă", a mai declarat ministrul.
Aceste două surse cumulate bat undeva spre 1,4 - 1,5 miliarde euro, iar estimările şi analizele Ministerului Muncii şi ale casei de pensii coincid cu estimările şi analizele Ministerului de Finanţe.
În plus, a mai adăugat ministrul Muncii, majorarea pensiilor ar fi susţinută şi de creşterea Produslui Intern Brut, care ar trebui să ajungă în 2008 la peste 130 miliarde de euro şi 116-120 miliarde de euro în acest an, după ce în 2006 s-a situat la 105 miliarde.
"Deci creşterea PIB se regăseşte şi în pensii. Noi pe bugetul de asigurări avem o creştere de 2,3-2,4 miliarde euro", a declarat Păcuraru.
Păcuraru: Bugetul de asigurări sociale poate susţine creşterea pensiilor
Publicat la 04.07.2007, 14:27:57
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
