În ultimii 10 000 de ani, mantia forestiera a planetei s-a strâmtat cu o treime, prin defrisarile ce faceau loc terenurilor arabile, pasunilor sau asezarilor omenesti. Desi aceasta evolutie continua, padurile tropicale diminuîndu-se anual cu circa 17 milioane de hectare de teren, cererea fata de bogatia ei principala - lemnul - este mare si într-o permanenta crestere. Intre timp, devine, însa, clara necesitatea de a conserva padurile, prin recunoasterea rolului determinant în conservarea conditiilor climaterice, stabilizarea terenurilor si a resurselor de apa, sau în asigurarea diversitatii biologice.
Tarile cele mai bogate in paduri sunt cele din Asia, Oceania, si din America Centrala. Cu paduri relativ putine dar inca in limita de echilibru ecologic sunt tarile din Europa si America de Nord iar tarile extrem de sarace in paduri sunt cele din Africa Tropicala si Australia. Pe ansamblu, starea cea mai apropiata de optimul ecologic o are America de Sud, fiind continentul cu cel mai mare procent de impadurire, aproape de 50 %. In Europa, despaduririle s-au produs lent, dar moartea padurilor este aici poluarea.
Taierile, distrugerile nerationale nu conduc numai la pierderea padurilor, ci chiar a unor pierderi materiale, pierderi de vieti omenesti, cum s-a intamplat in nordul Italiei, unde, din cauza despaduririlor, inundatiile au avut efecte devastatoare. In tara noastra, padurea ocupa o suprafata totala de cca. 6,2 milioane ha, reprezentand 26% din suprafata totala.
In vremurile preistorice, aceasta ocupa 70-80 % din suprafata tarii, fapt pentru care in anul 1526, cand sultanul Soliman Magnificul a repurtat victoria de la Mohacs asupra armatei ungare si a ocupat Buda, nu s-a incumetat sa ocupe si tarile romanesti, deoarece erau bine aparate de muntii cei mai abrupti si de padurile cele mai greu de strabatut.
