"Această inflaţie este pe termen scurt, deci maxim un an va fi inflaţie de 7-8%, după care revine la nivelul anterior, în jurul valorii de 4%", a spus Pal.
În aceste condiţii, spune Rozalia Pal, banca naţională nu va da semnalul scumpirii leilor prin majorarea dobânzii de politică monetară. În plus, din cauza scăderii puternice a consumului, firmele ar putea reduce din preţurile la anumite bunuri în perioada următoare, astfel că inflaţia CORE, care exclude preţurile volatile precum alimentele, ar putea chiar să scadă. Pe latura creditării, veştile nu sunt însă, prea bune.
"Dacă suntem realişti şi vedem perspectivele de venit a populaţiei, dar şi a companiilor, nu avem de ce să credem că anul viitor să fie mult mai bun decât anul acesta. Deocamdată vorbim despre o perioadă destul de lungă de stagnare", a adăugat Pal.
Creditul privat s-a contractat cu 2,3% în termeni reali în mai 2010 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, deşi împrumuturile în valută au început să se mai dezmorţească, mai ales pe segmentul companiilor.
Pal, UniCredit Ţiriac Bank: Inflaţia va rămâne în jurul valorii de 7-8% cel mult un an (VIDEO)
Publicat la 09.07.2010, 13:33:04
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



