Paleologu critică preoții care refuză vaccinarea: Cele mai grave sunt aberaţiile legate de antichrist
Publicat la 02.05.2021, 08:47:14
Politologul Theodor Paleologu lansează critici dura la adresa preoților care nu cred în pandemia de coronavirus și care îi încurajează pe români să nu se vaccineze.
Mai, exact, acesta susține că preoţii care refuză vaccinarea anti-COVID sau care susţin că toată pandemia este un complot reprezintă o minoritate, una foarte vocală însă.
Totodată, el a precizat că există preoţi români care slujesc la biserici din Occident care sunt “de o incultură teologică crasă”.
Întrebat Prima TV, cum vede faptul că unii preoţi au îndemnat la respectarea regulilor în pandemie, iar alţii au îndemnat mai degrabă la nesupunere, Paleologu susține că nu știe despre ce număr este vorba, însă situația este destul de gravă.
“Nu ştiu exact care e proporţia, nu îmi e clar. Dacă s-a făcut un studiu sau poate să se facă un studiu, să vedem cam care e proporţia. Sentimentul meu este că cei care refuză vaccinarea sau susţin că totul e un complot sau că vaccinul e antichristic sunt totuşi o minoritate, chiar o mică minoritate, dar o minoritate foarte vocală. Trebuie făcute totuşi distincţii că nu toate aberaţiile astea sunt de aceeaşi factură. Cele mai grave sunt aberaţiile legate de antichrist. E vorba de o utilizare cu totul nelegitimă a unei teme esenţiale şi anume eshatologia. Ştim foarte bine că Apocalipsa în decursul secolelor a fost folosită în fel şi chip. Nu e nou lucrul ăsta, câte personaje istorice nu au fost identificate cu antichristul”, a afirmat Paleologu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


