România este considerată a fi una dintre cele mai profitabile locaţii imobiliare din Europa şi din lume. În 2006, PriceWaterHouse Coopers a realizat pentru postul de televiziune Channel 4 un studiu în care plasa ţara noastră pe primul loc în topul celor mai rentabile 20 de state din regiune.
Potrivit consultantului, până în 2016, valoarea proprietăţilor româneşti ar putea creşte de patru ori pe baza perspectivelor economice foarte bune şi a beneficiilor ulterioare generate de integrarea în Uniunea Europeană. Astfel, o investiţie de 100.000 de lire sterline făcută în 2006 ar putea valora peste 500.000 în zece ani.
Potrivit Obelisk Real Estate, începând din 2003 preţurile proprietăţilor au crescut în medie cu 25 de procente, fapt ce s-a dovedit a fi extrem de rentabil pentru investitori.
O analiză realizată pentru The Telegraph în luna noiembrie arată că Bucureştiul este principalul oraş în care poţi face bani din imobiliare. Şi asta deoarece preţul proprietăţilor este mai scăzut decât în statele din Europa de Vest.
În 2007, profiturile obţinute din plasamentele imobiliare realizate în România au fost printre cele mai ridicate din regiune, cu un randament mediu de aproape 9%.
Aderarea la Uniunea Europeană a stimulat creşterea economică şi mai ales investiţiile străine. România avansează astfel către o economie de piaţă complet liberă, creând o cerere impresionantă de locuinţe.
Noua realitate a ţării noastre face să crească presiunea pusă pe preţurile proprietăţilor, acestea majorându-se cu 27 de procente în primul trimestru din 2007. Estimările pentru anul în curs indică o creştere de circa 25% a valorii imobilelor, fapt ce va genera intrări şi ieşiri importante de capital pe piaţa din ţara noastră.
Până în 2016 valoarea proprietăţilor româneşti ar putea creşte cu 400%
Publicat la 07.01.2008, 12:38:47
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
