Până în acest moment, cea mai mică diminuare de costuri pentru clienţii care au apelat la programul Cost Consultancy a fost de 15%, iar cea mai mare scădere de costuri a fost de 40%, pentru un client care iniţial avea mai mulţi furnizori de soluţii de comunicaţii, au declarat oficialii Romtelecom.
„În cazul implementării serviciului de tele sau video conferinţă, conform evaluărilor interne, putem diminua cu cel puţin 35% costurile clienţilor generate de deplasările angajaţilor,” a declarat Ana Maria Gergely, Director Coordonator Vânzări Corporate Romtelecom.
Cost Consultancy este un program lansat la sfârşitul anului trecut, prin care Romtelecom Business Solutions, divizie dedicată furnizării de soluţii de comunicaţii şi IT la nivel de companii, oferă consultanţă gratuită privind optimizarea costurilor clienţilor de business ai companiei.
Potrivit reprezentanţilor operatorului, firmele de dimensiuni medii şi mari pot primit recomandări personalizate din partea consultanţilor de vânzări Romtelecom Business Solutions, pentru a-şi analiza resursele şi modul în care acestea sunt utilizate şi, în cele din urmă, pentru a-şi optimiza costurile operaţionale.
„Programul presupune o analiză a comportamentului de comunicare şi ia în calcul informaţii precum valoarea facturilor, traficl de voce şi de date, numărul de sedii sau numărul de angajaţi”, au declarat oficialii Romtelecom.
Vezi AICI un simulator al programului.
Pentru acest program, pe lângă portofoliul actual de soluţii de voce, Internet şi date, reţea şi securitate IT, au mai fost create special aproximativ 20 de noi servicii Romtelecom.
„Este una dintre cele mai de succes campanii pe care am avut-o până acum,” a declarat George Makowski, Director Executiv Comercial, Segment Business al Romtelecom.
Potrivit lui Makowski, Romtelecom are zeci de mii de clienţi de business, iar dintre aceştia unii au un număr de până la 40.000 de angajaţi.
„Romtelecom a introdus o nouă abordare a politicii sale comerciale în ceea ce priveşte segmentul business încă de anul trecut şi se bazează pe oferirea de produse personalizate, prin care să optimizeze costurile clienţiior pentru comunicaţii şi IT”, a declarat Yorgos Ioannidis, director general al Romtelecom.
Divizia Romtelecom Business Solutiona a fost înfiinţată în 2007 şi oferă companiilor soluţii de voce, date, Internet fix şi mobil, găzduire şi managed services. Romtelecom este singurul operator de telecomunicaţii care acordă automat şi gratuit SLA (acordul privind nivelul calităţii).
Până la 40% dintre clienţii Romtelecom au acceptat o ofertă de consultanţă
Publicat la 19.03.2010, 10:35:37
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
