”Semnalări de la utilizatori arată că există probleme pe Google Maps de la ora (locală) 21.36 (4.36, ora României)”, a anunţat pe Twitter, în noaptea de luni spre marţi, site-ul DownDetector.com.
În Statele Unite, peste 40.000 de persoane au raportat DownDetector faptul că Google nu funcţiona la ora locală 21.20, în oraşe mari ca New York şi Denver, în Colorado.
Acest bilanţ a scăzut în următoarele două ore, însă semnalări continuau să sosească, în număr mai mic, cu privire la Google Cloud şi Google Calendar.
Unii dintre utilizatorii motorului de căutare Google au publicat pe Twitter capturi de ecran cu mesaje de eroare cu privire la o problemă la server.


