Pandemia de coronavirus a dus la schimbări majore. Depozitele gospodăriilor populaţiei au crescut semnificativ
Publicat la 27.05.2020, 12:15:07
Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 3,4% faţă de luna martie 2020, până la 137,98 miliarde lei, iar faţă de luna aprilie 2019 au înregistrat o creştere de 12,2% (9,2% în termeni reali), informează news.ro.
"Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 3,4% faţă de luna martie 2020, până la 137,986 miliarde lei, iar faţă de luna aprilie 2019 au înregistrat o creştere de 12,2% (9,2 la sută în termeni reali). Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,4% (1,2% în termeni reali) faţă de luna martie 2020; exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 1,1%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 18,6% (majorarea a fost de 16,6% dacă indicatorul este exprimat în euro)", arată BNR.
În ceea ce privește depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), acestea au scăzut cu 2,5% (până la 103,156 miliarde lei) faţă de luna martie 2020 şi au crescut cu 4,2% faţă de luna aprilie a anului precedent.
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 36,3% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,6% faţă de luna martie 2020, până la nivelul de 137,288 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,2%, până la 28,353 miliarde euro). Comparativ cu aprilie 2019, indicatorul, exprimat în lei, a crescut cu 19% (majorarea a fost de 16,9% dacă acesta este exprimat în euro).
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna aprilie 2020 cu 0,7% faţă de luna martie 2020, până la nivelul de 378,431 miliarde lei şi au crescut cu 12,2% (9,2% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2019.
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 63,7% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,8% faţă de luna martie 2020, până la 241,143 miliarde lei, iar faţă de luna aprilie 2019 au înregistrat o creştere de 8,6% (5,8% în termeni reali).
Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 1,6% (-1,9% în termeni reali) faţă de luna martie 2020 (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 2%). Comparativ cu aprilie 2019, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare, exprimate în lei, s-au majorat cu 20% (exprimate în euro, acestea au crescut cu 17,9%).
Totodată, masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2020 un sold de 439,076 miliarde lei. Faţă de luna martie 2020, aceasta a crescut cu 1,2% (0,9% în termeni reali), iar în raport cu aprilie 2019 masa monetară (M3) s-a majorat cu 12,6% (9,6% în termeni reali).
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna aprilie 2020 cu 0,5% (-0,8% în termeni reali) faţă de luna martie 2020, până la nivelul de 271,124 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 67,1% în totalul creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,6% (-0,9% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,9% în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 0,4% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,7%). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 5,7% (2,9% în termeni reali), pe seama creşterii cu 7,4% a componentei în lei (4,6% în termeni reali) şi a creşterii cu 2,3% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,6%).
Creditul guvernamental s-a majorat în luna aprilie 2020 cu 3% faţă de luna martie 2020, până la 130,09 miliarde lei. În raport cu aprilie 2019, creditul guvernamental s-a majorat cu 29% (25,6% în termeni reali).
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
