Aproximativ 300 de persoane s-au adunat, sâmbătă, la Casa de Cultură din Ditrău, pentru a discuta nemulţumirile legate de venirea în localitate a celor doi muncitori sri-lankezi, angajaţi la o fabrică de pâine.   Unii dintre vorbitori au spus că au lucrat la respectiva fabrică şi şi-au povestit experienţele personale, susţinând că munceau mult mai multe ore decât erau pontaţi, că nu li se plăteau orele suplimentare sau că patronul s-ar fi purtat cu ei ca şi cum ar fi fost sclavi, transmite Agerpres.   „Am lucrat patru ani la fabrică. Nu găseşte (patronul – n.r.) lucrători pentru că nu sunt trataţi ca oameni, nu sunt plătiţi, nu plăteşte ore suplimentare. (…) Mi-am pierdut sănătatea din cauza orelor suplimentare, am fost luată cu ambulanţa. Eu am lucrat şi 22 ore, e păcat că nimeni nu vorbeşte despre asta.”, afirmă o localnică.   Iar primarul îi încurajează pe oameni să spună tot ceea ce au pe suflet, pentru ca „problema să nu fie prezentată dintr-o altă perspectivă”.   De la microfon se adresează oamenilor şi preotul catolic Bírók Károly, cel în jurul căruia s-au adunat miercuri oamenii şi au mers la sediul primăriei, afirmând că nu au nevoie de migranţi în sat şi că nu vor să li se impună o altă cultură.   De această dată, preotul face referire doar la nemulţumirile oamenilor faţă de patronul brutăriei şi roagă mass-media să relateze corect, punctând că nimeni vrea să se certe, ci doar să rezolve problemele.   „Oamenii nu sunt angajaţi, sunt refuzaţi şi suntem revoltaţi că proprietarii firmei nu ne vor pe noi, ci pe oamenii pe care îi aduc din străinătate, din depărtare. Noi nu suntem apreciaţi, iar ei sunt supraevaluaţi şi acesta nu e o rezolvare. E un conflict care trebuie rezolvat (…). Trebuie să fim trataţi ca oameni, nu ca obiecte, ca o sursă de venit. Şi nici străinii nu trebuie trataţi ca o sursă de venit, ci ca oameni”, a spus preotul catolic Bíró Károly.   Articolul integral pe G4MEDIA