'Prin aplicarea acestor măsuri severe şi dureroase, dar şi graţie ajutorului extern, am câştigat timp şi avem astfel oportunitatea de a schimba ţara', a afirmat Papandreou într-un discurs de deschidere a reuniunii Consiliului Internaţionalei Socialiste (IS), pe care o conduce şi care are loc în staţiunea ateniană Vuliagmeny.
Primul ministru socialist a făcut aluzie la pachetul de reduceri bugetare şi de aplicare a unor noi impozite, în valoare de 28 miliarde de euro, dar şi la un plan de privatizare de 50 miliarde euro, aprobat în această săptămână de parlamentul grec.


