Paper Plus, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa locală a produsele de igienă denumite Away from Home, a anunţat pentru primele nouă luni ale acestui an o creştere de peste 500% a veniturilor generate de vânzările produselor din hârtie, faţă de valoarea înregistrată în cursul anului 2006 şi estimează pentru 2007 o cifră de afaceri de aproximativ 2,3 milioane euro, dublu faţă de valoarea înregistrată în 2006, 1,2 milioane euro.
Aceste rezultate vor fi obţinute pe fondul diversificării gamei de produse, precum şi a eficientizării costurilor percepute la comercializarea acestora, fapt care a contribuit la direcţionarea către o nouă etapă de dezvoltare a afacerilor companiei Paper Plus, se arată într-un comunicat al companiei.
Dezvoltarea companiei a fost susţinută şi de lansarea primei mărci româneşti de hârtie, Paper Stoc, precum şi a brandurilor internaţionale Lotus şi Lotus Professional, care aparţin companiei Georgia Pacific, pentru care Paper Plus este partener oficial pe piaţa din România.
Potrivit datelor oficialilor Paper Plus, în prezent produsele din hârtie cumulează o valoare de peste 80% din totalul vânzărilor realizate de companie în primele nouă luni ale anului 2007.
Anul trecut, produsele distribuite de Paper Plus au ajuns la peste 3.000.000 de utilizatori din rândul populaţiei active, compania având un volum de vânzări de peste 750 de tone de hârtie.
Compania Paper Plus a fost înfiinţată în 2002 şi comercializează produsele AfH precum role de hârtie, prosoape de hârtie, şerveţele, dispensere şi suporturi industriale pentru hârtie. Paper Plus oferă şi service-ul dispenserelor şi al suporturilor de hârtie.
Sursa: NewsIn
Paper Plus estimează afaceri de trei milioane de euro anul viitor
Publicat la 06.11.2007, 10:57:57
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
