Paper Plus îşi extinde reţeaua de distribuitori şi va investi 30.000 euro până la finalul anului
Publicat la 03.06.2008, 11:34:45
Compania Paper Plus, care activează pe piaţa locală de soluţii profesionale AfH pentru igienă, îşi va extinde reţeaua de distribuitori în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Iaşi, Braşov şi Arad şi are în plan investiţii de circa 30.000 euro până la finalul anului.
Până în prezent, compania a investit în extinderea şi consolidarea reţelei aproximativ 75.000 euro, o parte semnificativă a investiţiei fiind alocată pentru extinderea parcului auto, urmând să mai investească încă 30.000 euro până la finalul anului, potrivit reprezentanţilor companiei.
"Am reuşit să construim o reţea în cele mai importante oraşe din ţară cu o investiţie de doar 75.000 euro, pentru creşterea şi optimizarea distribuţiei la nivel naţional prin dezvoltarea numărului de distribuitori şi extinderea parcului auto. Intenţionăm să continuăm această strategie pentru a răspunde prompt solicitărilor unui număr din ce în ce mai mare de clienţi din toată ţara", a declarat directorul general al Paper Plus, Marian Ivan.
Recent, Paper Plus a inaugurat un nou centru logistic cu o suprafaţă de 1.600 mp, ca urmare a dezvoltării operaţiunilor derulate la nivel naţional. Potrivit reprezentanţilor companiei, creşterea capacităţilor logistice va permite livrarea a 4,5 tone de hârtie pe zi.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
