“Se poate” ar fi raspunsul onest, nepopular, dureros, dar cu un mare merit: intrerupe logica circulara care pana acum nu a facut decat sa agraveze problema. Cu toate consecintele colaterale greu de acceptat ale unei politici ferme legate de parcare. Pe scurt, multi va trebui sa-si gaseasca loc de parcare la sute de metri de unde au treaba sau, mai grav, sa isi lase masinile acasa. Unii vor renunta cu totul sa-si mai cumpere masini. Altii vor plati constant amenzi si taxe de remorcare, pentru ca si-au lasat masina in drum.
Efectul bun al acestei situatii este ca parcarea devine real estate. Fiecare bucata de teren de 10-20-30 mp, fiecare garaj, fiecare beci sau rampa unde poate ajunge o masina va avea o cotatie clara, data de numarul si disponibilitatea de a plati a celor care concureaza pentru locul respectiv. In momentul in care este depasit un prag de oportunitate, va aparea si o parcare suficient de mare. Un singur lucru nu se va intampla niciodata. Parcarea nu va fi ieftina. Rezolvarea problemei va insemna tarife mari, nu doar pentru locurile noi, ci si pentru cele vechi. Pentru ca orice investitor care va construi o locatie subterana sau supraterana va cere concesiunea asupra tuturor locurilor publice de suprafata pe o anumita raza si chiar asupra serviciilor de remorcare.
Dupa care isi va distribui costurile la intreg portofoliul de parcari si probabil ca va cere tarife usor mai ridicate pentru locurile de la suprafata, din motive evidente de comoditate. Insa primul lucru pe care il face oricare investitor inainte de-a lua o decizie este sa se uite la cine a riscat primul acest gen de investitie si la ce rezultat a ajuns. Si va gasi o parcare langa magazinul Unirea, mai mult goala, intr-o zona unde masinile parcheaza pe interzis, pentru ca...
