Evolutia monedei nationale a fost in ton cu toate celelalte monede din regiune, pentru ca inflatia mare din zona euro scade posibilitatea unei reduceri a dobanzii-cheie a Bancii Centrale Europene.
Moneda europeana s-a intarit fata de cea americana, dupa ce Uniunea Europeana a anuntat ca si-a revizuit in crestere datele despre inflatia anuala din zona euro din martie, de la 3,5% la 3,6%, ca urmare a cresterii preturilor la energie si alimente.
“Leul si-a schimbat trendul, dupa anuntul privind inflatia din zona euro, si inregistreaza sca-deri la jumatatea sedintei, evolutie corelata cu pierderile inregistrate de valutele din regiune si de dolarul american”, potrivit unui dealer.
La deschidere, bancile tranzactionau un euro la 3,6170-3,6200 lei, dupa care cotatiile au urcat treptat, iar in jurul pranzului se situau la 3,6290-3,6335 lei/euro. Referinta a coborat, marti, cu 0,94 bani fata de cotatia anuntata luni de BNR, la 3,6144 lei/euro. Pe piata interbancara, leul a pierdut 0,48% fata de euro, spre deosebire de alte valute din zona, care au inregistrat pierderi mai mari, precum lira turceasca (2,12%), forintul (1,06%) si zlotul (0,64%). Coroana ceha s-a depreciat cu 0,48% fata de euro, iar cea slovaca a pierdut 0,22%. Cursul afisat ieri de BNR arata o apreciere cu 0,21% a monedei nationale fata de cea americana, la 2,2758 lei/dolar, de la 2,2807 lei/dolar, cat era marti.
Dolarul american s-a depreciat ieri, pe pietele internationale, cu 1,31% fata de moneda europeana, de la 1,5760 la 1,5967 dolari/euro, inregistrandu-se, astfel, un nou record al euro.
Dobanzile interbancare la depozitele pentru o zi, de tip overnight, au crescut usor, la 9,5-10% pe an, in apropierea nivelului dobanzii de politica monetara a BNR, dupa ce banca centrala a atras de la banci 1,2 miliarde lei in depozite cu scadenta la o saptamana si o dobanda anuala de 9,5%.



