Conform unei analize Mediafax făcute pe final de mandat, cea mai mare parte a datoriilor, respectiv 60%, au fost contractate în lei, 38% în euro, restul fiind în franci elveţieni şi dolari.

 

Datoriile cumulate, la bănci, rude, prieteni sau chiar colegi de partid, se ridicau în medie pe cap de ales la 70.000 de euro şi 500.000 de lei.

 

Statistica este distorsionată de datoriile în lei ale fostului deputat PSD Robert Negoiţă, actualmente edil şef la sectorul 3, care, în momentul demisiei avea datorii de peste 229 de milioane de lei. Scăzând această sumă de lei, restul parlamentarilor au un apetit deosebit pentru moneda europeană, ponderea împrumuturilor în euro reprezentând 80% din totalul creditelor contractate.

 

 

Cei mai mulţi parlamentari datornici provin din PSD. Dacă suma totală ar fi împărţită la numărul aleşilor social-democraţi, ar rezulta o datorie medie de 2 milioane de i pentru fiecare parlamentar. Pe locul doi se află PDL, cu peste 600.000 de lei datorie medie pentru fiecare parlemntar. La UNPR se înregistrează o datorie de peste 300.000 lei pentru un parlamentar, iar în cazul UDMR de aproape 60.000 de lei.

 

 

Nici noii parlamentari, care în marea lor majoritate provin din fostul legislativ, nu sunt mai puţin înglodaţi în datorii, mai ales în euro.

 

 

Astfel, premierul Victor Ponta a luat în acest an un credit de peste 30.000 euro de la BCR Leasing, scadent in 2017. Ministrul Mediului Rovana Plumb a împrumutat acum cinci ani de la BRD 800.000 euro, credit scadent în 2030. Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu a luat, tot în 2007, un credit de 252.000 euro de la Volksbank, pe care trebuie să îl înapoieze până în 2023.

 

 

Credite şi mai mari a luat fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, tot de la Volksbank, de aproape 700.000 de euro. Şi ministrul Economiei a avut nevoie de bani. Daniel Chiţoiu a împrumutat 100.000 de euro de la Banca Transilvania, acum doi ani, credit scadent în 2035. Ministrul de Interne Mircea Duşa a împrumutat 31.000 lei şi 15.000 euro de la BCR. Tot de la BCR a luat credit şi liberalul Relu Fenechiu, în valoare de 45.000 de euro. Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan are credite de peste 150.000 de euro de la BRD, în timp ce preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a împrumutat, tot de la BRD, 40.000 euro. Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu are împrumuturi de aproape 100.000 de euro. Deputatul Adrian Gurzău a luat şi el un credit de 40.000 de euro, în timp ce fostul ministru al muncii, Claudia Boghicevici, acum deputat, a împrumutat aproape 250.000 de euro de la bănci şi persoane fizice.

 

 

Oana Niculescu-Mizil, deputat în circumscripţia prietenului ei, Marean Vanghelie, rămâne unul dintre cei mai îndatoraţi parlamentari, având de achitat 1,5 milioane de euro. Numele ei este amintit în ancheta referitoare la frauda de 85 de milioane de euro de la BRD şi Volksbank. Pentru creditele contractate de la BDR, Oana Niculescu-Mizil a garantat cu un teren şi un apartament. Deputata PSD se poate considera însă norocoasă, pentru că în prezent, dacă banca i-ar executa garanţiile depuse, nu s-ar acoperi decât o mică parte din suma datorată.

 

 

În cazul noului parlament, care numără 588 de aleşi, suma datoriilor o vom afla odată cu publicarea declaraţiilor de avere. Iar peste patru ani de mandat, suma va fi cu siguranţă mai mare, perioada de mandat dovedindu-se una propice investiţiilor imobiliare, în obiecte de artă, bijuterii şi alte active.

 

 

CE ÎMPRUMUTURI AU PARLAMENTARII

 

Victor Ponta:                  30.370 euro, BCR Leasing
Rovana Plumb:             800.000 euro, BRD
Corneliu Dobriţoiu:       252.000 euro, Volksbank
Miron Mitrea:                700.000 euro, Volksbank
Daniel Chiţoiu:             100.000 euro, Banca Transilvania
Mircea Duşa:                  31.000 lei + 15.000 euro, BCR
Relu Fenechiu:               45.050 euro, BCR
Raluca Turcan:              150.000 euro, BRD
Ioan Oltean:                   40.000 euro, BRD
Vasile Blaga:                   1,1 milioane lei
Mihai Răzvan Ungureanu: 84.500 euro + 54.482 lei
Adrian Gurzău:             40.000 euro, Banca Transilvania
Claudia Boghicevici:   250.000 euro, Raiffeisen Bank+ persoane fizice
Oana Niculescu-Mizil:   7 milioane de lei, BRD

 

Sursa: Declaraţiile de avere