“Prin intrarea în vigoare a proiectului de lege dispar pensiile uriaşe de lux care nu au la bază principiul contributivităţii. Cine are astăzi 120 milioane de lei vechi pe bază de contributivitate ar trebui să aibă 30 milioane de lei vechi. Diferenţa este de 90 de milioane lei vechi. Se face o economie în bani din care se pot plăti într-o lună 60.000 de pensii medii. Trebuie să imprumutăm cu miliarde de euro bugetul de pensii ca să se plăteasca pensiile de lux”, a declarat primul ministru.
Premierul a adăugat că, în momentul de faţă, raportul dintre pensia minimă şi cea maximă este de 1 la 100, pensia minimă fiind 350 de lei, cea mai mare pensie fiind de 37.000 de lei şi că această lege “restabileşte dreptatea în sistemul nostru de pensii”. Premierul a precizat că, în această săptămână, Guvernul şi-a angajat răspunderea pe două proiecte de legi, cea din domeniul bugetar şi cea privind pensiile, precizând că, prin faptul că aceastea nu au fost atacate prin moţiune de cenzură în termen de trei zile, acestea se consideră adoptate.
“Proiectul de eliminare a pensiilor de lux se consideră adoptat de Parlament. Săptămâna asta, Guvernul si-a angajat răspunderea pe două proiecte de legi. Prima, privind unele măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar şi a doua, proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Prin faptul că, în termen de trei zile de la angajarea răspunderii, nu s-a depus o moțiune de cenzură, acest proiect de Lege este considerat adoptat de Parlament și mai are de parcurs două etape: eventuala sesizare la Curtea Constituțională și promulgarea de președintele României, după care se publică în Monitorul Oficial și intră în vigoare”, a mai spus Boc.
Parlamentul a adoptat legea eliminării pensiilor de lux. Se economisesc bani pentru 60.000 de pensii medii (VIDEO)
Publicat la 11.06.2010, 14:16:41
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
