Parlamentul a prelungit din nou, cu trei luni, mandatul preşedintelui CNVM, Gabriela Anghelache, dar şi cele ale Ileanei Agalopol şi Bogdan Chetreanu.
Mandatul presedintelui CNVM a expirat începand cu iunie 2006 şi este prelungit de mai multe ori, iar cel al lui Bogdan Chetreanu, numit de PRM, expiră în iunie 2007. Parlamentarii PD au votat împotriva prelungirii mandatelor, deputatul PD Graţiela Iordache spunând că această măsură este ilegală.
"Considerăm ca este o ilegalitate şi în acelaşi timp un mesaj total negativ trimis pieţei, menţinerea acestui provizorat la conducerea CNVM-ului", a declarat Graţiela Iordache.
"În legea referitoare la numirea membrilor CBVM nu se specifică posibilitatea prelungirii mandatului şi din acest motiv considerăm ca nu respectă legea, iar mesajul negativ pe care îl trimite către piaţă este faptul că neavând o conducerea carea sa fie responsabilizată, să aibă un mandat clar, să aibă nişte responsabilităţi clare în mod categoric şi deciziile privind piaţa de capital vor fi din ce în ce mai puţin orientate catre piaţa de capital", a subliniat aceasta pentru The Money Channel.



