Parlamentul European a adoptat miercuri o serie de amendamente la legislația europeană existentă care prevăd obligația ca activitățile de exploatare și extracție pentru hidrocarburile neconvenționale prin fracturare hidraulică să facă obiectul unor studii de impact de mediu, potrivit unui comunicat emis de legislativul european.
Eurodeputații doresc ca evaluările de impact care, conform legislației actuale europene, privesc doar proiectele pentru gazele naturale care extrag cel puțin 500.000 de metri cubi pe zi, să fie obligatorii și în cazul forajului de gaz de șist, indiferent de cantitatea de hidrocarburi neconvenționale extrase: gaz și petrol de șist, gaz de cărbune, fie că este vorba de proiecte de explorare sau de extracție, pentru faza în care este aplicată fracturarea hidraulică.
Deputații au sugerat și măsuri de combatere a conflictelor de interese și de asigurare a informării și consultării publicului, conform Convenției de la Aarhus. Propunerea include măsuri de combatere a conflictelor de interese între contractanți și persoanele care realizează studiile de impact. Amendamentele cer ca experții să aibă competența tehnică necesară și să fie independenți în raport atât cu contractantul cât și cu autoritățile competente.





